Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Alertă în Botoșani! O rachetă antigrindină a aterizat în grădina unui localnic

O rachetă antigrindină de aproximativ 50 de centimetri a căzut, joi, în grădina unui localnic din Vlădeni-Deal, comuna Frumuşica din judeţul Botoşani, fără să se fragmenteze, cazul fiind anchetat acum de poliţia din Botoşani şi de Centrul Antigrindină Iaşi, relatează Mediafax.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, o rachetă antigrindină a căzut în grădina unui localnic din Vlădeni-Deal, cazul fiind preluat de poliţie după ce racheta antigrindină, care s-a înfipt în pământ, a fost dezgropată de autorităţi.

„Inspectoratul de Poliţie Botoşani a declanşat o anchetă după ce a fost sesizat, joi seara, despre incidentul petrecut în localitatea Vlădeni-Deal. Ancheta este desfăşurată în colaborare cu colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţie Botoşani, Maria Carp.

La rândul său, directorul Centrului Antigrindină Iaşi, Dan Axinte, a declarat că racheta a fost trasă din centrul antigrindină situat la Maxut, aflat limita judeţelor Iaşi şi Botoşani.

„Astăzi (joi – n.r.) au fost trase din punctul de la Maxut trei rachete antigrindină şi alte 16 din punctul antigrindină de la Huşi, întrucât au existat probleme. Ne-am confruntat cu un ciclon de la Marea Mediterană. Este destul de periculoasă o astfel de rachetă care cade în acest mod. În urmă cu doi ani o rachetă de acest fel a căzut prin acoperişul unei case, acesta a căzut în curtea unei localnice. În mod normal racheta ar trebui să se autodistrugă în aer, probabil ceva nu a funcţionat. Am declanşat şi noi o anchetă”, a spus Dan Axinte.

Sistemul de rachete antigrindină este folosit de autorităţi pentru a sparge norii, în cazul unor căderi de grindină, care ar putea produce pagube însemnate culturilor şi locuinţelor.

Rachetele, care au aproximativ 50 de centimetri, trebuie să se fragmenteze în sute de bucăţele mărunte după ce ating norii de grindină, pentru a nu pune în pericol securitatea populaţiei.

Judeţul Botoşani s-a aflat joi sub avertizare de cod galben de inundaţii, fiind aşteptate în intervalul 18.00 – 21.00 precipitaţii însemnate cantitativ.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *