Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Autoturisme de lux căutate de autorități în Germania și Italia, descoperite la Sculeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit şi indisponibilizat, în mai puţin de 24 de ore, două autoturisme de lux ce figurau ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alerte introduse de către autorităţile din Germania,respectiv Italia, cu doar câteva zile înainte. 

În data de 27 iulie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul sârb N.M., în vârstă de 49 de ani, conducând un autoturism marca BMW 320D, an de fabricaţie 2018, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare germane.

La controlul de frontieră, în urma unor verificări specifice, s-a constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, la data de 27.07.2018.

Cu privire la aspectele constatate, N.M. a declarat că a primit autoturismul în cauză de la un prieten, angajat al unei firme de închirieri autoturisme, deoarece intenţiona să se deplaseze în Serbia. Totodată, tânărul a mai menționat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.

Câteva ore mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, cetățeanul C.S., din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani, conducând un autoturism marca BMW 520D, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare moldoveneşti.

Bărbatul era însoţit de cetățeanul din Republica Moldova, M.I., în vârstă de 24 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de autoritățile italiene, la data de 25.07.2018.

Cu privire la aspectele constatate, C.S. a declarat că a fost contactat de M. I. care i-a propus ca în schimbul sumei de 200 de euro să meargă cu el în Italia pentru a aduce o maşină.

M.I. a declarat că la rândul său a fost contactat de un cetăţean moldovean, pe care l-a cunoscut pe internet, dar ale cărei date nu le ştie, care i-a propus ca în schimbul sumei de 500 de euro să transporte autoturismul cu care s-au prezentat la control, din Italia în Republica Moldova.

În cele două cazuri poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismele, în valoare totală de 148.670 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *