Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Cum se ”grăbește” România să ia mâncarea de la gura marocanilor

Discutând recent un subiect de geopolitică cu un prieten am observat că atât în presa românească, cât și în cea europeană nu se vorbește deloc despre subiectul subvenționării guvernamentale sau, mai corect spus, ”sprijInirii regale” al costului unor alimente în Maroc.

Aparent este un subiect neinteresant, dar ascunde în spate o imagine inumană a unei Europe care în înțelegere cu conducerea Marocului cumpără la prețuri derizorii munca marocanilor, în special fructe și legume, în condițiile în care pe cealaltă parte, oamenii din aceasta țară abia supraviețuiesc și primesc subvenții sau chiar alimente cadou ca sa supraviețuiască.

Deci, să începem cu explicarea contextului, căci nu prea îl explică nimeni.

Marocul, prin intermediul Fondului de Compensare, susține câteva produse alimentare de bază, cum ar fi făină de grâu, zahăr și ulei, precum și produse energetice, deoarece Marocul este o țară care nu are resurse energetice, importând aceste resurse la un cost anual de 3 miliarde de euro din care guvernul marocan subvenționează pe diverse căi aproximativ 50$ din această sumă.

La finele anului 2016, guvernul marocan a încercat reducerea acestui sprijin acordat pentru alimente și combustibili, dar s-a trezit cu oamenii în stradă. Atunci ministrul Economiei și Finanțelor Mohamed Boussaid a ieșit și ca să calmeze lucrurile a anunțat că ”se va continua să sprijinim puterea de cumpărare a cetățenilor pentru a susține gazul de butan și produsele alimentare de bază” ( sursa aljazeera.net ).

Principala instituție prin care Marocul susținea produsele de bază era Departamentul de compensare din Maroc. O instituție guvernamentală marocană  care avea ca principală funcție subvenționarea prețurilor materiilor prime comercializate în Maroc, în special gaz și zahăr și a unor produse orientate spre consum în provinciile din sudul Marocului. Cum ar fi la noi un minister al subvențiilor.
Sprijinul pentru combustibil a fost majorat în 2016 de către guvernul Benearian al Partidului Justiție și Dezvoltarii, iar subvențiile pentru ceai, zahăr și gaze naturale la începutul anului 2017.
Fondul a fost creat în 1941 sub protecția franceză a Marocului și a jucat un rol vital în special la nivelul de stabilitate în prețurilor materiilor prime și a puterii de cumpărare a consumatorilor foarte săraci.  ( sursa wikipedia.org )

Presați de piața internațională care nu agreează oficial subvențiile pe motiv că se creează o concurență neloaială bazată pe prețuri de dumping, guvernul marocan a fost forțat să găsească subterfugii în modul în care ”ajută” populația cu alimentele și alte produse de bază. Aceste subterfugii sunt acum organisme nonguvernamentale în teorie, dar în realitate ele fiind coordonate tot de stat, în cazul Marocului de regele țării.
Astfel de ONG-uri maschează subvenționarea produselor de bază, în unele cazuri chiar până la 100%, oferind periodic cote de alimente la milioane de marocani. Un astfel de exemplu, care a fost relatat recent de presa arabă, a fost în această lună când regele Mohammed al VI-lea a lansat ”procesul național de susținere a alimentelor” „Ramadan 1439”, organizat de Fundația Mohammed V pentru Solidaritate pe Ramadan. Cu 80 de milioane de dirhame, față de 55 de milioane în anul trecut operațiunea de împărțit alimente a acestei organizații și-a mărit baza de beneficiari la 2,5 milioane de marocani diversificând totodată și numărul de alimente furnizate gratuit.  ( sursa assabah.ma )

Interesant este că presa europeană nu vorbește deloc de modul imoral în care Uniunea Europeană exploatează resursele unei țări sărace unde alimentele și combustibilul sunt subvenționate direct sau mascat, uneori integral  prin intermediul unor instituții neguvernamentale, dar susținute de Trezoreria Regatului și Regatul Maroc. Toate informațiile transpiră doar în presa arabă, dar și acolo fără a se da date concrete despre adevărata dimensiune a dezastrului, ci dimpotrivă, doar în mod elogios la adresa regelui care ajută milioane de marocani cu alimente.

Cu doar 300 milioane de euro acordate anual Marocului de către Banca Mondială pentru a dezvolta agricultura locală, dar de fapt pentru a-și îmbunătăți calitatea și a crește valoarea exportului, Europa importă aproape toată producția de fructe și legume a acestei țări. Mai concret, aproximativ 75% din produsele de tip legume/fructe din Maroc sunt destinate exportului în străinătate în timp ce milioane de marocani trăiesc dincolo de limita sărăciei și primesc alimente cu porția. Cam cum făceau comuniștii în România înainte de revoluție când produceam mâncare cât pentru 3 țări, eram grânarul Europei dar românii nu aveau ce pune pe masă. 

Recent, pe 3 mai 2018, fără prea multă zarvă ca să nu atragă atenția, ministrul afacerilor externe din România, Teodor Meleșcanu, a avut o serie de întrevederi în cadrul unei vizitei oficiale  în Regatul Maroc unde s-a întâlnit cu șeful guvernului marocan, Saâdeddine El-Othmani, cu Hayat Bouffarrachen, vicepreşedintele Camerei Reprezentanţilor, Larbi Laraichi, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Maroc-România din cadrul Camerei Consilierilor a Parlamentului marocan și cu Saaid Amzazi, ministrul educației, formării profesionale, învățământului superior și cercetării științifice din Maroc. ( sursa mae.ro )

De ce putem suspecta că este interesată România de legături comerciale cu Marocul? Simplu. Marocul este o țară care exportă aproape pe degeaba fructe și legume iar România este singura țară din Europa unde se poate face profit, prin evaziune fiscală, din revânzarea acestor alimente luate de la gura marocanilor.
România a patentat acest model de ocolire a taxelor comunitare ajungând principalul exportator de citrice din Europa. Un lucru aberant căci noi nu producem citrice, dar e clar că cineva le tranzitează în scopuri fiscale prin România. Numai anul trecut, din acte oficiale reiese că România a exportat 370.000 tone de portocale, mandarine și lămâi.
Astfel, băieții deștepți din România cumpără fructele cu doar câțiva eurocenți pe kilogram în cantități uriașe, apoi cele mai multe sunt ambalate și trimise spre țări ale Uniunii Europene. Șmecheria este că tot ce pleacă din România în spațiul intracomunitar este scutit de orice taxa vamală, iar ce intră în România poate fi ”aranjat” prin corupție pentru a ocoli taxele vamale sau alte impozitări.

Din păcate, oricât am căutat să găsim date oficiale, se pare că instituțiile din Maroc nu au nicio legătură cu transparența. Situația din Maroc seamănă izbitor de mult cu cea din România dinainte de Revoluție când românii aveau cartelă la pâine, dar litoralul românesc era plin de străini care aveau tot doreau și alte țări în care exportam alimentele pe prețuri de nimic se bucurau de produsele românești în timp ce noi făceam foamea.

I.R.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *