Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Girafa Gerald a omorât un regizor premiat la Cannes, în timpul filmărilor la un lung metraj

Carlos Carvalho, un cineast din Africa de Sud în vârstă de 47 de ani, premiat cu Leul de Argint la Cannes, în 2003, a fost ucis de o girafă în timp ce se afla pe platoul de filmare, într-o rezervație naturală. 

Deşi a fost transportat la un spital cu un elicopter, regizorul nu a supravieţuit, din cauza rănilor grave pe care le-a suferit, informează hollywoodreporter.com, citat de 3dots.ro.

Potrivit People.com, compania de producţie Two Oceans Production, cu sediul în Cape Town, a confirmat faptul că cineastul a fost lovit în cap de o girafă, în timp ce lucra ca operator la filmările unui serial de televiziune german – ”Premium Nanny 2”.

Un purtător de cuvânt al rezervației Glen Afric a declarat că incidentul s-a produs ca urmare a faptului că cineastul a ignorat avertismentul de a nu se apropia de animal şi că nu avea autorizație pentru a filma în locația respectivă.

”Carlos filma un lungmetraj la Glen Afric din oraşul Broederstroom şi a suferit un incident fatal în care a fost implicată o girafă pe platoul de filmare. A fost transportat cu elicopterul la Spitalul Milpark din Johannesburg, dar a decedat din cauza rănilor suferite, miercuri, la ora 20.50”, a anunţat agenţia, pe platforma de socializare Facebook.

”Gerald va rămâne aici. Nu a făcut nimic greşit”, au conchis reprezentanții parcului național sud-african.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *