Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Modificări la legea finanțării partidelor în favoarea politicienilor

Parlamentarii găsesc noi metode de a îmblânzi legislația de finanțare a partidelor politice. O decizie recentă vine după mai multe modificări operate în ultimii ani de zile.

Camera Deputaţilor a adoptat, recent, cu 160 de voturi ”pentru”, 90 ”împotrivă” şi cinci abţineri, legea de modificare a legii privind finanţarea partidelor politice și a campaniilor electorale, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale (CCR). În favoarea legii au votat PSD, ALDE și UDMR. PNL, USR și PMP au votat împotrivă. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

După reexaminare, au fost menţinute mai multe modificări ale legii, printre care şi abrogarea prevederii referitoare la confiscarea contribuţiilor pentru campania electorală care nu respectă legea.

În aceste condiții, mai multe infracțiuni din Legea finanțării partidelor se vor pedepsi doar cu amenzi, nu și cu confiscarea sumelor respective, așa cum prevede legea în vigoare. De exemplu, un partid poate primi amenzi între 10.000 și 25.000 lei dacă primește donații sau cotizații care depășesc plafoanele prevăzute de lege. Va fi pedepsită doar cu amendă (între 15.000 și 50.000 de lei),  și nu cu confiscare, finanţarea de către partidul politic sau alianța politică a activităţii curente din alte surse de venit decât cele permise de legea finanțării. Un regim similar va avea și finanţarea de către partidul politic sau alianța politică a activităţii curente din împrumuturi primite cu încălcarea condițiilor legale. Aceeași amendă este prevăzută pentru folosirea de către partidul politic a  veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru alte destinaţii decât cele legale.

Un astfel de articol poate da posibilitatea unor abuzuri, după cum susțin reprezentanții Opoziției, care atrag atenția că, în unele cazuri, cuantumul sumelor obținute ilegal poate fi mai mare comparativ cu amenda aplicată. ”PSD a călcat în picioare deciziile CCR pentru a putea cheltui, în mod nelegal și fără limită, bani în viitoarele campanii electorale”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache, membru al Comisiei juridice.

Articol integral pe romanialibera.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *