Aşa cum începe să dispară mufa jack pentru căşti, în curând şi sloturile pentru cardurile SIM vor deveni istorie.

Pentru a face economie de spatiu şi de bani, producătorii de telefoane ar putea folosi în curand la iSIM, adica SIM integrat în cipul telefonului, alături de procesor.

Compania care produce deja aceste iSIM este ARM. Noile iSIM vor fi integrate în cip, prin urmare nu mai este nevoie de spatiul pentru un slot separat.

În acest fel, bateria telefonului va putea fi mai mare. În plus, aceste SIM integrate sunt mult mai ieftine decat cele clasice, scrie Android Authority.

Rămâne de văzut dacă producătorii vor fi cu adevarat încântaţi de această idee. Potrivit companiei ARM, avantajele sunt însă evidente, iar proiectul ar putea deveni realitate peste un an sau doi.

Un pas a fost facut deja în această direcţie – Google a lansat Pixel 2 şi Pixel 2 XL, care pot funcţiona cu un SIM clasic sau cu un eSIM (încorporat în telefon).

Sursa: http: yoda.ro