Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Patru afgani ascunși într-un camion plin cu pepeni, ținteau să ajungă în Polonia

Ascunși printre pepeni în compartimentul marfă al unui camion, patru cetățeni afgani intenționau să intre ilegal în țară, cu scopul de a ajunge în Polonia.

Ieri dimineață, la ora 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul polonez Pawel C., în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autocamion marca Scania, înmatriculat în Polonia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pepeni verzi din Grecia pentru Polonia.

Acţionând în baza unei analize de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a efectuat un control amănunțit  asupra mijlocului de transport.

Cu ocazia controlului specific, în interiorul compartimentului  de marfă, au fost descoperite ascunse printre pepeni patru persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei patru bărbaţi sunt cetățeni afgani, toți solicitanţi de azil în Grecia, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani.

La cercetări, cele patru persoane au declarat că s-au urcat în autocamion pe teritoriul Greciei și intenționau să ajungă în Polonia. De asemenea, şoferul polonez a declarat ca nu are cunoştinţă despre modul cum au ajuns afganii in autovehicul.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, cetățeanul polonez, mijlocul de transport şi cei patru afgani au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *