Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Trafic blocat în Focșani de un cortegiu funerar și maneliști

Maneliştii au cântat lângă sicriu până la cimitir. Înmormântarea lui Paris a blocat traficul în Focşani şi a scos locuitorii urbei pe la geamurile apartamentelor, ca să vadă cortegiul.

Câteva sute de oameni și-au luat adio de la Florin Cristofan, zis Paris. Rude, prieteni, cunoscuți, veniți din țară și din străinătate, au participat la înmormântare. Cortegiul funerar, care a avut în frunte cu o caleașcă albă, trasă de un cal, a traversat mai multe artere din Focșani: Strada Unirea Principatelor, Bld. Unirii, Strada Republicii, Strada Gării, Strada Longinescu.

Sicriul a fost aşezat pe un camion, fără prelată iar alături de el a stat formația manelistului Viorel din Apărători, care a cântat tot drumul, așa cum este obiceiul. Cortegiul a blocat circulația în Focșani, fiind supravegheat permanent de polițiști și jandarmi.

Paris avea 53 de ani și a decedat vineri, 1 iunie, în urma unui infarct. „Noi l-am adus la spital, cu mașina, în noaptea de joi spre vineri, că făcuse preinfarct. Aici l-au resuscitat, i-au făcut o injecție și atât. Doctorul a venit târziu la el, după o oră și jumătate, două ore. Am vrut să plătim elicopter să-l ducă la București, dar nu s-a putut. L-au urcat într-o ambulanță și au plecat cu el spre București. Însă, după vreo 10 kilometri, Paris a făcut un nou preinfarct. Au încercat să-l resusciteze în ambulanță dar s-au întors cu el mort, la spital. Noi știm că nu mai avusese probleme de sănătate până acum.”, ne-a declarat unul dintre nepoții lui Paris.

observator.tv




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *