Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Limba de afisare | Language

Arabic AR Chinese (Simplified) ZH-CN Dutch NL English EN French FR German DE Italian IT Portuguese PT Romanian RO Russian RU Spanish ES

Un român a avut parte de o moarte stupidă în Belgia

Român din BELGIA, ucis din greșeală de patronul unui bar. Inculpatul a primit șase luni de închisoare. 

Judecătorii unui tribunal din Bruges l-au condamnat marți, 20 martie, pe patronul unui bar din Torhout la șase luni de închisoare. Bărbatul l-a împins pe un client beat, iar acesta a căzut peste un român care a intrat în comă și a murit, scrie newsromania.net.

Incidentul a avut loc pe 25 octombrie 2015, când un client beat din barul situat pe Stationstraat în Torhout a devenit agitat și patronul, Giovanni Vanhaerens, l-a dat afară. Bețivul a încercat de mai multe ori să intre iar în local și proprietarul l-a îmbrâncit în cele din urmă, clientul căzând peste Nicolae Hașegan, un român de 45 de ani.

Din nefericire, românul s-a lovit cu capul de trotuar și a intrat în comă profundă ca urmare a unei hemoragii cerebrale. A murit la spital trei zile mai târziu.

Avocații patronului au cerut achitarea clientului lor deoarece acesta nu a intenționat să-l ucidă pe român și nici măcar nu l-a atins. În plus, susțin avocații, acesta a chemat imediat ambulanța și a contactat familia victimei.

Barul în fața căruia a avut loc incidentul tragic

Inculpatul a declarat în instanță că îi cunoștea pe ambii bărbați și că după ce Nicolae a căzut la pământ s-a dus să vorbească cu el și părea în regulă. Apoi, câteva zile mai târziu, a aflat că a murit.

Judecătorii au considerat însă că românul a fost victima agresiunii intenționate a lui Giovanni Vanhaerens, fiindcă acesta din urmă l-a împins în mod deliberat pe clientul beat.

În plus, magistrații au susținut că inculpatul știa că pe trotuarul din fața barului este lume și că acțiunile sale violente ar fi putut avea consecințe.

Belgianul a fost condamnat la șase luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, și la plata unei amenzi de 600 de euro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *