ALDE contra ALDE sau cum întoarce Călin Popescu Tăriceanu un scandal în favoarea sa

0 151


O scrisoare politică asumată de șeful grupului politic ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, găsită cu întârziere, parcă dinadins ca să reîncălzească (și) atmosfera din jurul a ceea ce tinde să devină Afacerea Europeană Kovesi, a animat miercuri scena politică românească. Fostul premier belgian (1999-2008), liderul unui partid minuscul al Liberalilor și Democraților Flamanzi, recomanda pe 22 martie excluderea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu din familia ALDE europeană. De reținut, Verhofstadt reprezintă Parlamentul European în negocierile pentru Brexit și susține cu fervoare o Europă federală.


Călin Popescu Tăriceanu

O scrisoare cu cântec, USR și o coincidență în care nu crede nimeni

Temele abordate nu reprezintă o noutate. Popescu Tăriceanu este încolțit de luni de zile de liberalii pan-europeni și presat să-și asume promisiuni și angajamente, pornind de la a lua distanță față iliberalism până la a se împotrivi tentativelor de dezincriminare a corupției și „reformării” Justiției prin ordonanțe de urgență. Presiunea este întreținută constant de liberalii austrieci de la NEOS (Noua Austrie și Forumul Liberal). Nu mai departe de 9 februarie, la consiliul extraordinar ALDE ținut la Berlin, au cerut din nou excluderea alor noștri. O mai făcuseră în agust 2018. O eventuală decizie nu era preconizată decât în luna iunie, pe 28, la întâlnirea statutară din Elveția, după alegerile pentru Parlamentul European. Lucrurile păreau liniștite, însă numai ce-a zburat din mapa de corespondență misiva cu pricina:


Guy Verhofstadt

Așa cum știți, în ultimele șase luni a existat o comunicare intensă între Grupul ALDE din Parlamentul European și Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE România. În paralel, o rezoluție privind statul de drept din România a fost adoptată de PE și au avut loc mai multe schimburi de opinie publice și private cu premierul Dăncilă.

Focusul acestor comunicații a fost:
– îngrijorările crescute despre modificările din justiție care amenință independența și imparțialitatea
– reformarea codurilor penale care complică lupta anti-corupție

– tentativele de dezincriminare a corupției
– protocoalele de cooperare dintre serviciile de informații și instituțiile judiciare
– legea privind ONG-urile

Îngrijorările au fost împărtășite nu doar de majoritatea parlamentarilor europeni, dar și de Comisia Europeană și Comisia de la Veneția.

Tăriceanu a agreat împreună cu Grupul ALDE acum șase luni că, din cauza îngrijorărilor de mai sus, România era la o răscruce. Vorbind în fața acestui grup, Călin și-a luat angajamentul de a evita alunecarea pe o pantă iliberală. A fost de acord că e nevoie de implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, iar toate proiectele legislative trebuie să fie re-evaluate de Comisia de la Veneția înainte de adoptarea finală.

Din păcate, șase luni mai târziu, după multe întâlniri și scrisori, nici o reformă care să reflecte cele asumate nu a fost măcar inițiată. Tentativele de dezincriminare a corupției revin constant, iar justiția continuă să fie reformată de OUG-uri adoptate ad-hoc de guvern.

Ca Liberali și Democrați, am apărat întotdeauna sistemul de checks and balances (control și echilibru, într-o traducere adaptată mai aproape de realitate decât echilibrul puterilor – n.a.) și ne-am ridicat în apărarea statului de drept împotriva forțelor care au încercat să-l distrugă. O justiție independentă și imparțială, capabilă să lupte contra impunității, pluralismul media și o societate civilă vie nu sunt pentru noi doar piloni de bază ai unei piețe comune, ci, mai important, condiții esențiale pentru supraviețuirea Europei ca un continent liber și democratic.

Credem puternic că măsuri care subminează sistematic valorile de mai sus nu trebuie făcute în numele nostru și nu sub numele nostru.

De aceea, recomandăm cu tristețe ca Partidul ALDE să excludă ALDE România din rândurile sale.

În numele grupului ALDE din Parlamentul European,

Guy Verhofstadt

Cum spuneam (și fără alte comentarii), nimic nou. Ce să vezi, însă? Tocmai în aceste zile se află în turneu, în România, un austriac, Christoph Wiederkehr, prezentat drept lider al NEOS Viena. În interviul acordat G4Media.ro, anunță că partidul lui va susține USR pentru a fi cooptat în ALDE european după alegerile din 26 mai. Ba a avut și câteva întâlniri ei, inclusiv cu președintele Dan Barna. Zice că fac o treabă bună, că sunt un partid anticorupție perfect demn de ALDE de la Vest, spre deosebire de partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, care „nu respectă regulile statului de drept”. Mai mult, apreciază drept bună ideea ca USR și PLUS să lucreze împreună.

Este o conincidență fix cât o… sincronizare.

Îngrijorare, tristețe și surprindere, plus atitudine la ALDE România

Recația fruntașilor noștri n-a întârziat. Într-o declarație de presă, remisă aceluiași portal G4Media.ro, spun foarte clar: „Atitudinea lui Guy Verhofstadt provoacă atât îngrijorare, cât și tristețe, însă mai presus de orice surprindere. Această solicitare a domnului Verhofstadt vine în contextul în care acesta a ignorat permanent realitatea din România, deși a avut posibilitatea să fie informat de toate părțile, inclusiv de către autoritățile din România. Pentru domnul Verhofstadt statul de drept înseamnă doamna Kovesi și problemele pe care aceasta le are în justiție și nimic mai mult”. Și continuă: „ALDE se luptă pentru justiție, dar o justiție dreaptă, echidistantă făcută în numele binelui public. Oricâte presiuni vor fi pe noi pentru a fi complicii unei justiții obtuze, politizate la dispoziția serviciilor secrete și care calcă în picioare drepturile omului, nu vom ceda, indiferent de unde zona din care vin. Suntem liberali, iar pentru noi, liberalismul devine o formă fără conținut dacă nu există un profund respect față de drepturile drepturile ființei omenești”.

Printre altele, îi adresează o întrebare lui Verhofstadt: „Vrem o Europă a luminii, a prosperității, a toleranței și a bunei înțelegeri între oameni, ori vrem o Europă întunecată, cu mecanisme democratice decorative, condusă din umbră prin teroare, legi dinadins strâmbe și prin disprețul arătat libertății și drepturilor omului? Noi, cei din ALDE România, am ales deja ce fel de Europă ne dorim”. (Pentru detalii, click aici

În aceste condiții, postarea europarlamentarului ALDE Norica Nicolai pe contul personal de Facebook, din după-amiaza zilei precedente (2 aprilie), capătă o altă încărcătură: „Am un mesaj pentru Guy Verhofstadt și Manfred Weber, politicieni pe care credeam că-i cunosc, care își permit să dea ordine sistemului de justiție din România și cer suspendarea legilor din țara noastră doar pentru ca ei să-și bifeze proiectul politic de a o pune pe Laura Codruța Kovesi în fruntea EPPO.

Destul! M-am săturat de dublul vostru standard, m-am săturat de faptul că ne cereți permanent o justiție independentă, dar ne dați ordine de la Bruxelles pentru ca cei care vă servesc interesele să fie exonerați de răspundere. Lucrul acesta explică de ce unii au ales să părăsească UE, iar alții să o conteste. Într-o Uniune Europeană care presupune că respectă statul de drept și propriii cetățeni, nu au ce căuta astfel de comportamente hegemonice care dăunează întregului proiect european. Am înțeles clar că voi sunteți cei care vreți o altă Uniune Europeană, doar a voastră, a celor care și-au făcut un scop în viață din a-i umili pe ceilalți. Nu asta este Uniunea Europeană la care noi am aderat și care ni s-a promis, ea este o Uniune a respectului, a solidarității, a egalității dintre cetățeni și statele membre. 
Sper ca următorul Parlament European să nu vă mai găsească în poziții din care să vă manifestați în acest mod față de Europa deoarece voi sunteți cei care faceți cele mai mari deservicii acestui proiect!”

După declarația-manifest de-o asemenea duritate, e legitim să te gândești că și fără sincronizarea cu raidul politicianului austriac tot ar fi bătut vântul printr-o anume mapă de corespondență. Mai cu seamă că ies la iveală amănunte și combinații din politica europeană care, pur și simplu, te sperie. Încet-încet, jocurile și mizele uriașe se află.


Norica Nicolai

Norica Nicolai îl distruge pe „liberalul-neomarxist” Guy Verhofstadt

O discuție cu Norica Nicolai, purtată cu puțin timp în urmă, ridică vălul de pe mișcările și aranjamentele politice reale în care Verhostadt este angrenat cu pasiune și interes. „În urmă cu un an și jumătate, la inițiativa președintelui Emmanuel Macron, care dorește formarea unui alt grup în Parlamentul European, mult mai influent și atașat valorilor En Marche! (partid creat de actualul președinte francez în aprilie 2016, din 2017 schimbându-și numele în La République En Marche! – n.a.), care după părerea mea sunt valori neomarxiste, Verhofstadt a achiesat imediat la această propunere și a început negocierile cu Parisul, fără însă să informeze în mod concret și corect Grupul ALDE și Partidul ALDE. Ambele nu au cunoscut decât târziu acest lucru. Noi am salutat o colaborare, o cooperare cu En Marche!, crezând sau sperând că va fi parte a Grupului ALDE. Dar acest lucru nu se întâmplă pentru că domnul Macron dorește un grup pe care să-l controleze din toate punctele de vedere, inclusiv ideologic”, a dezvăluit șefa Consiliului Național al ALDE.

În acest context, în ultimele luni, francezi reprezentanți ai En Marche! s-au deplasat în statele membre și au încercat să aibă discuții cu partide care sunt apropiate de această non-ideologie care este neomarxismul. „Au acest tip de abordare nou, dar în același timp vechi pentru că noi, venind dintr-o țară fostă comunistă știm foarte bine ce înseamnă marxismul și aplicarea lui într-un stat”, a punctat Norica Nicolai. Căutările sunt urmărite cu atenție în Occident, unde – potrivit presei spaniole de săptămâna trecută – s-a anunțat că premierul socialist al Spaniei e posibil să facă parte din acest grup. La fel s-a vorbit despre omologul portughez și cel maltez cu ale lor partide social-democrate, dar și despre statele din Est. Din România, nu mai e o surpriză, este avut în vedere USR, a detaliat deschizătoarea listei de eurocandidaturi ALDE. După care a tranșat socoteala cu „liberalismul cu față neomarxistă” : „Principalul exponent al acestei atitudini și opinii în Parlamentul European – în momentul de față En Marche! neavând reprezentare – îl reprezintă Guy Verhofstadt”.

Distanțarea de aceste neocombinații este explicată limpede, direct: „Noi, în ce privește ideologia neomarxistă, n-o putem îmbrățișa nicicum. Nu putem adera la această formulă violentă de confruntare fără soluții și fără argumente care să țină de nevoia de a răspunde la o realitate. Așteptăm încrezători algerile. Tot ce pot spune este că vom rămâne în continuare un partid liberal, atașat valorilor tradiționale liberale în care credem. Dincolo de toate aceste confruntări, care sunt vizibil partizane, nu pot decât să deplâng, așa cum am mai spus, dublul standard care ni se aplică nouă ca țară”.  

Până vom vedea, dacă vom vedea la muncă electorală pe plaiuri mioritice diverși „misionari” politici neomarxisți, până îi întreabă lumea pe banii cui umblă, consemnăm – sec, pentru istoria acestor alegeri – o evidență care pe mulți îi tulbură. Călin Popescu Tăriceanu și partidul întorc în forță un scandal zgomotos în favoarea lor.

Viorel COSMA

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More