Brexit, mon amour!…

0 20


Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană pare a se complica pe zi ce trece și ne apropiem de termenul fatidic de 29 martie, dacă judecăm după titlurile și declarațiile din presa internațională, care acoperă desfășurarea evenimentelor, preluate în viteză în România. În realitate, analiștii și observatorii luaseră în calcul toate variantele posibile înainte de 29 martie 2017, data când Marea Britanie a notificat în mod oficial Consiliului European intenția sa de a părăsi Uniunea.

După ce parlamentarii britanici au respins, marți, ultima variantă de acord propusă de premierul Theresa May, într-adevăr, s-a intrat în criză de timp, dar nu una fatală. Decizia pe care Camera Comunelor trebuie să o ia în decurs de câteva zile nu ține de conținutul întregului dosar, ci de presiunea Brexit-ului fără acord. Dacă aceasta cade, se poate discuta absolut orice, de la amânare în perspectiva unui acord până la un nou referendum. Se cuvine ramintit că, pe fond, contează chestiuni grave, precum piața comună și uniunea vamală, pentru a menționa doar două din complicatul dosar de exit.

Din partea comunitară tranșantă, este de reținut declarația din cursul dimineții de miercuri, 13 martie, făcută de francezul Pierre Moscovici, Comisarul european pentru comerț, afaceri economice și monetare. Potrivit Agerpres, care preia o relatare Reuters, acesta a afirmat pentru televiziunea France 2 că „parlamentul britanic a pierdut ultima șansă de a ajunge la un acord privind Brexitul”. Dar tot politicianul cu rădăcini românești de familie adaugă: Este timpul ca britanicii să spună ce vor, acum când au spus ce nu vor”.    

Deși Theresa May a pierdut controlul asupra Brexitului, Camera Comunelor are ca variante inclusiv anularea deciziei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei la Blocul comunitar. Dacă parlamentarii vor susține prelungirea negocierilor (eventual, cu alegerile pentru Parlamentul European incluse – n.a.), nu e suficient ca guvernul britanic să dorească un nou acord. Trebuie să vrea și să știe de ce și Uniunea Europeană. Cum a spus Moscovici.

Dacă Brexitul se va săvârși fără acord de retrage, cade perioada de tranziție până la 31 decembrie 2020 și situația se complică foarte tare. Scenariul unei crize alimentare fără precedent în Regat, pentru a da un exemplu, capătă dintr-odată sens. E numai unul dintre argumentele pentru care trebuie așteptat întâi votului parlamentului privind opțiunea retragerii fără acord (miercuri), iar dacă aceasta va fi respinsă, să vedem ce se votează joi, când guvernul May poate solicita o amânare a datei pentru Brexit. Dar nici asta nu e suficient fiindcă un punct de vedere ca al ministrului francez de Finanțe, Bruno Le Maire, se bucură de mulți susținători. „Dacă nu vor exista clarificări privind scopul prelungirii, eu nu văd necesitatea prelungirii, deci depinde de guvernul britanic să ofere explicaţii dacă cer prelungirea”, a declarat acesta, citat de agenţia de presă Reuters și preluat de Mediafax.

În aceste condiții, orice s-ar decide la Londra, orice sensibilități ar avea alt francez din prim-plan (Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii pentru Brexit), esențial devine ce se stabilește, pentru început, laapropiatul Consiliu Afaceri Generale. Se reunește, în formatul UE 27, pe 19 martie, în pregătirea Consiliul European Extraordinar din 21-22 martie. Acolo se va discuta la greu despre Brexit. Niște „amănunte” care au scăpat alor noștri, că tot deținem președinția Consiliului Uniunii Europene.   

Actualizare

După cum s-a aflat până la această oră, Camera Comunelor a respins, miercuri seară, posibilitatea unui Brexit fără acord. În așteptarea votului de astăzi, care poate deschide calea amânării Brexittului, și a desfășurărilor ulterioare, vă propunem o analiză valoroasă a situației publicată, ieri, de G4Media.

Actualizare 2

Parlamentul Marii Britanii a votat, joi seară, în favoarea amânării ieșirii din Uniune până pe 30 iunie și a respins cu un scor zdrobitor propunerea unei amânări care să ofere răgazul pentru organizarea unui al doilea referendum pe tema Brexitului. La referendumul din 2016, britanicii hotărâseră cu 52% din voturile exprimate să părăsească Uniunea Europeană.

Premierul Theresa May trebuie să transforme acest vot în solicitare adresată UE. Abia dacă Uniunea este de acord, vom vorbi despre o amânare certă, dar și despre organizarea de alegeri pentru Parlamentul European.

Votul s-a încheiat cu puțin înainte de ora 20:30, ora României. Cine a avut răbdare să urmărească transmisiunile TV în direct a asistat la un spectacol în toată regula, condimentat cu fluierături și huidiueli.

Viorel COSMA

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More