Fără patimă: „Operațiunea” cu Fondul Suveran era ca o carte deschisă din 2016

0 27


Memoria și arhivele sunt două dintre cele mai mari nenorociri pe capul compatrioților din politică. O dovedește câmpul tactic acoperit de șarjele de pălituri viguroase pe subiectul cu Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), în contextul iminentei tentative de punere în funcțiune a acestei atrocități. Te și miri cum cei nealiniați guvernării au mai găsit resurse să denunțe atentatul, căci bugetul, Kovesi, o ordonanță cu efect de îngropăciune a economiei, nesupunerea magistraților și europarlamentarele, condimentate acum de candidatura „eroului” Sebi Ghiță, păreau a le consuma zilele și nopțile.

Afacerea era cunoscută din 2016, din programul de guvernare al PSD. Drept este, aluatul FSDI dădea pe-afară din covată, brutarii nu erau certați între ei. Președintele Comisiei de Politici Economice din Camera Deputaților, nimeni altul decât viitorul fost premier Mihai Tudose, prezenta pompos fondul drept cheia reindustrializării României. O publicație brăileană îi aloca spații ample de promovare pe 10 noiembrie al acelui an. Specialiștii din PSD se inspiraseră, chipurile, după modelele existente în Franța, Italia, SUA sau Norvegia. Fondul urma să adune acțiunile deținute de stat în circa 200 de companii, cu active de aproximativ 45 miliarde lei. Era o chestiune minoră de timp până ce laptele, mierea și prosperitatea vor fi inundat poporul român.

După o serie de oscilații, aluatul s-a restrâns la 28 de companii. ALDE s-a opus ocazional, oficialii de la Bruxelles au mârâit cu argumente, fenta cu înființarea afacerii prin lege n-a ținut nici la colaboraționiștii de la Curtea Constituțională, miliardele nu ies la socoteală, brutarii s-au certat. Iar lui Tudose îi pute a ars de simți de la distanță cum îi trepidează nasul alături de contestatarul fruntaș pe ramură Victor Ponta.

Dacă la Brăila era de înțeles cultivarea lui Tudose, să vedeți ce omagială livra, de pildă, o publicație cu pretenții, Cotidianul , după alegeri, pe 5 ianuarie 2017. Un fragment pledează de minune pentru rolul memoriei și arhivelor:

„Reprezentanţii PSD estimează că 10 miliarde de euro vor intra în economia României în următorii patru ani prin FSDI. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Șantierul Naval Constanţa, CEC, Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren, susţin oficialii PSD. Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii patru ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a 8 spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI este estimata la 3,5 miliarde de euro.

Alte 3 miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020.

FSDI, împreună cu alte bănci internaţionale, BEI, BERD şi Banca Mondială, care şi-au exprimat deja interesul, va construi în parteneriat public-privat autostrăzi pe care le va deţine pentru o perioadă de 30 ani şi care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra. Proiectele principale asupra cărora finanţatorii şi-au arătat interesul sunt acelea care se susţin economic. Spre exemplu, cele care au un trafic care să susţină necesitatea unei autostrăzi, pentru a concura cu proiecte propuse de state vecine. Sunt cinci autostrăzi care respectă aceste criterii, dintre care una, Piteşti-Craiova, este prevăzută a se finaliza pe fonduri europene până în anul 2021. Celelalte patru, dacă nu vor fi finanţate de la buget, vor fi lansate prin aceste fonduri: o autostradă care să străbată munţii între Transilvania şi Moldova (Târgu Mureş – Iaşi), o a 2-a autostradă prin Sudul României, care să unească Transilvania cu Oltenia şi Țara Românească (Timişoara – Bucureşti), a 3-a, care să străbată munţii de pe Valea Prahovei (Comarnic – Braşov) şi o a 4-a care să unească Moldova cu Țara Românească (Iaşi – Bucureşti).

În ceea ce priveşte calea ferată rapidă, finanţarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate şi modernizarea acesteia, astfel încât în România să existe trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcţia Vest – Bucureşti, Chişinău – Iaşi – Bucureşti, Bucureşti – Constanţa, Bucureşti – Braşov”.

Memoria internetului lovește necruțător din același text, amintind că la momentul inițial se vorbea de fapt de două fonduri: „Alături de FSDI, cel târziu în al doilea semestru din 2017, se va crea un Fond Naţional de Dezvoltare (FND), care va cuprinde companii unde statul deţine participaţii şi care în prezent sunt administrate de AVAS, dar şi companii de stat care nu vor putea fi incluse în FSDI din cauza interdicţiei europene, care stipulează faptul că în unele cazuri, companiile de producţie şi distribuţie nu pot fi administrate de aceeaşi enitate, evitându-se în acest fel comportamentul de monopol. Ca urmare a acestor reglementări, Transelectrica şi Transgaz vor fi administrate şi deţinute de FND, iat Hidroelectrica sau Romgaz de către FSDI. AVAS se desfiinţează. Ca şi FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcţionare în proprietatea exclusivă a statului român”.

Scenariile vehiculate între timp în legătură cu închinarea FSDI la străini și acuzațiile directe formulate la adresa lui Dragnea și Vâcov sunt spectaculoase, dramatice, dar strică fix subiectul, anume fondul… fondului. Un rezumat civilizat al situației, la zi, este oferit de G4Media. Dezbaterile demolatoare anterioare n-au fost organizate, coerente, penetrante. Parcă toți opozanții și nealiniații au amânat detonarea bombelor pentru o campanie (pre)electorală. Dacă așa a fost, strategia e greșită. Fondul fondului trebuia luat la tocat fără frică, fără ezitare, întâi și întâi de către politicieni. De ce? Simplu, e pe teritoriul lor din moment ce înființarea e o decizie politică.

Pe partea să-i spunem civilă, opiniile clare, pertinente nu au lipsit. Unul dintre momentele psihologice s-a ratat vara trecută. După eșecul de la Curtea Consituțională, o vreme, PSD a fost descoperit. În piață reapăruseră atitudinile tăioase. Cel puțin două, consemnate de Capital, erau ușor de învățat pe de rost:

„Un fond suveran de investiţii este, în primul rând, un fond care face investiţii. În al doilea rând, este un fond, adică are resurse care îl alimentează constant. În ţările care au aşa ceva resursele vin, de regulă, din valorificarea resurselor naturale (de regulă petrol şi gaze naturale, dar nu numai). Această schemă a fost creată pentru a evita ceea ce numim noi <<blestemul resurselor>> – mai pe scurt, ţările bogate în resurse nu sunt neapărat şi cele mai dezvoltate naţiuni. Aş da exemplu aici cazul Emiratelor Arabe Unite cu fondul lor suveran bazat pe petrol în valoare de circa 1300 miliarde dolari şi cel al Norvegiei, la fel bazat pe petrol, cu circa 1000 miliarde dolari. Mai sunt şi alte ţări: Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, SUA, Rusia sau Iran care au aşa ceva.” (Cristian Păun, profesor universitar ASE)

„Fondurile Suverane sunt gândite, pe româneşte, atunci când <<nu mai ai ce face cu banii>> pe termen scurt şi mediu, aşa că gândeşti o strategie de investiţii ale acestor resurse în exces, care de obicei au rezultat din extracţia de ţiţei, gaze naturale sau alte astfel de resurse naturale deţinute de stat sau pentru care statul primește oricum redevențe semnificative, care generează încasări în surplus la bugetul de stat faţă de chetlutielile totale.” (Marius Ghenea, antreprenor)

Întreaga analiză din Capital este un exemplu de echilibru și responsabilitate. Dacă Ghenea afirmă că există un risc major ca acest Fond să devină cea mai mare „pușculiță” pentru politicienii la putere și să ascundă fără mari probleme, timp de mulți ani, pierderile și sifonările de bani, o și demonstrează. La fel profesorul când susține că varianta de „fond suveran” propusă la noi conduce clar la faliment, deși poate fi o soluție dacă se face corect și similar cazurilor de succes din lume, preluate ca atare, nu „adaptate” și „alterate” cum convine interesului politicianului român. Marius Ghenea insistă și avertizează că în situația unei țări cu deficit bugetar, „sumele rezultate din diverse încasări legate de resurse minerale sau din companii mari și profitabile ale statului, în loc să fie folosite acolo unde <<arde>> la cheltuielile bugetare, preferabil desigur la cheltuielile de capital, respectiv investiții publice / guvernamentale tipice (infrastructură, educație, sănătate, siguranță etc.), ar fi puse deoparte în speranța unor randamente peste mulți ani, lăsând în realitate țara cu un deficit bugetar și mai mare decât are deja”.

Pe românește, mură-n gură. Nu ideea de fond suveran de investiții este combătută, ci varianta aleasă. Cât îi privește pe optimiștii care credeau că imediat, în câțiva anișori, vin autostrăzile și spitalele regionale peste ei, li se potrivește o singură urare: sănătate, pentru minte e prea târziu!

Viorel COSMA

Foto: obiectivbr.ro, zf.ro, Facebook/Marius Ghenea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More