Fără patimă: Uluitor, am luat fața SUA la libertatea presei…

0 154


A mai trecut o sărbătoare… De 25 de ani, ne place să credem că o dată-n an, pe 3 mai, celebrăm Ziua Mondială a Libertății Presei, zi declarată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pe 23 decembrie 1993. Inițiativa este consemnată în dreptul Conferinței Generale UNESCO, din 1991. Atunci s-a adoptat o rezoluție privind Promovarea libertății presei în lume care recunoștea că „o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă a oricărei societății democratice”. În realitate, socotelile sărbătorești stau altfel.

Sunt țări unde libertatea presei e consacrată și nu trebuie urcată artificial la rangul de putere în stat. Nimeni nu se-mpiedică de ea, nimeni nu îndrăznește s-o obstrucționeze. Acolo, ziua presei e banală fiindcă-i tot timpul, round-the-clock cum se zice. Sunt, pe de altă parte, țări în care fiecare nouă zi de supraviețuire câștigată de presa-presă devine o sărbătoare. Cam pe-aici ne aflăm noi, România. În fine, fără pretenția unei contribuții la clasificările și evalurăile curente din piața de profil, la capătul extrem sunt niște țări imperturbabile, străine de libertăți și norme democratice standard, unde simpla folosire a numelui de presă înseamnă un abuz suplimentar.

De principiile aflate la baza libertății presei, de analize privind starea libertății presei, de eforturi pentru apărarea independenței mijloacelor de informare suntem sătui în România. Practica ne omoară. E practica impusă de societate. O societate sănătos construită ar trebui să aibă resurse de a renaște, de a supraviețui accidentelor istorice reprezentate de conducători nesănătoși. De-asta nu presa e rea, ticăloșită sau vândută. Nu are o misiune apostolică, nu conduce revoluții, deși le poate stârni. Presa e condamnată să sfârșească prin a fi oglinda societății. De minune e că presa românească dovedește cât de subțire e pluralismul la români, căci este hulită tocmai pentru pluralism. După care i se cere, într-una, echidistanță și neutralitate, ceea ce – trebuie reamintit cu orice ocazie, ca pentru cimentarea cunoștințelor – nu există nicăieri în lume.

Ziua de vineri n-a avut nimic special, nimic festiv. Câteva voci publice de anvergură au găsit de cuviință să transmită saluturi și salutări de mântuială. Un singur text – civilizat și la obiect – a făcut excepție pe ogorul politic, dar nu e surprinzător fiindcă semnatarul a făcut pionierat după Revoluție în domeniul radio. Pentru cine a uitat ori n-a aflat încă, Radio Contact  a însemnat Călin Popescu Tăriceanu. Într-un mesaj sprinten și inspirat, frumos cât o conciliere, pune concluzia la început și spune așa: „Concluzia e că sunteți nițel nebuni, dar democrația se sprijină, necondiționat, pe vorbele și scrierile voastre. Sunteți frumoșii nebuni ai societății și lumea ar fi de neimaginat fără voi. Bine au spus că e mai ușor fără guvern decât fără presă și vă confirmă asta un fost șef de guvern. Unul care vă poate oricând trage la răspundere pentru părul alb din dotare”.

Dacă e să căutăm altă concluzie, una fără ancoră sau ecou politic, inspirația de sezon poate fi extrasă de la organizația Reporteri fără frontiere. În clasamentul libertății presei în lume pe 2019, dat publicității luna trecută, România a coborât pe locul 47. În fața noastră strălucesc Chile (locul 46), Botswana (44), Burkina Faso (34), Ghana (27), Jamaica (8), fără a mai vorbi de hulita Finlandă (2) sau invidiata Norvegie din capul listei. Ne consolăm oarecum că Polonia e pe 59, iar Ungaria pe 87, ne mirăm că Marea Britanie e doar pe 33. Nu ne mirăm deloc că la coadă sunt Coreea de Nord și Turkmenistan. Dar faza-fazelor e alta. Pe locul 48, la două sutimi sub noi, se află Statele Unite ale Americii. Nu i-am auzit pe americani să protesteze, nu dau semne să fie tulburați. (Viorel COSMA)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More