Aprecieri pentru Cristian Diaconescu de la generalul Oprea

0 159

Preşedintele Gabriel Oprea, conducând echipa UNPR, aflată în turneu preelectoral la Piatra-Neamţ – cu Anghel Iordănescu, dar fără Ilie Năstase -, a avut parte de o surpriză în toată regula vinerea trecută, la întâlnirea cu presa. Pe partea lor, liderii locali, Costache Lupu (preşedinte) şi Ionel Pîrvu (preşedinte executiv), nu şi-au ascuns o sinceră mirare. Totul a pornit de la rememorarea mandatelor de ministru şi ministru delegat deţinute de generalul Oprea în mai multe echipe guvernamentale. Cum accentele sentimentale erau vizibile, a fost întrebat dacă pe Cristian Diaconescu, coleg constant de guvernări, dar şi preşedinte de onoare pentru o vreme al UNPR înainte de a trece la PMP, îl vede revenind într-o cursă prezidenţială. Se cuvine reamintit, în urmă cu cinci ani, Diaconescu a fost candidatul la preşedinţia României anunţat iniţial din partea PMP, după ce optase pentru acest partid. N-a apucat să candideze din motiv de Elena Udrea, deşi era evaluat drept cel mai valoros şi cel mai pregătit competitor.

Cu gândul în special la guvernarea Năstase şi contribuţia decisivă a lui Cristian Diaconescu, atunci ministru al Justiţiei, la îndeplinirea misiunii aproape imposibile de rezolvare a capitolului Justiţie şi Afaceri Interne din negocierile de aderare la Uniunea Europeană, Gabriel Oprea a declarat: “Cristi Diaconescu este un om serios. A fost o onoare că am lucrat împreună. Este un om care poate participa la orice competiţie, este un om care are expertiză pe domeniul său, pe afaceri externe. Este un om de onoare”. A insistat în final pe participarea la orice competiţie, fără să puncteze în clar preşedinţia România, numai că privirea generalului ţinea loc şi de cuvintele nerostite.

Pe urmă, în cadru restrâns, alături de fruntaşii locali ai partidului, avea să vorbească şi mai frumos despre omul căruia un public fidel şi semnificativ îi simte lipsa de când nu mai apare seara, la o anumită emisiune, la un anumit post de televiziune de unde a fost “capturat” realizatorul în rol de deschizător al listei de candidaţi PNL pentru europarlamentare. (Viorel COSMA)

Foto: stirileprotv.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More