Căsătorie forțată cu apanaj: clauze secrete ale acordului UDMR- PCM

0

Foto: https://atlatszo.ro

Vreo șase politicieni din Partidul Civic Maghiar (PCM) au confirmat informațiile noastre (n.r. atlatszo.ro), precum că UDMR-ul nu a oferit partidului numai două locuri la alegerile parlamentare din 2016, ba de atunci oferă și sprijin financiar organizației.  „Acest acord de cooperare politică nu conține nicio clauză suplimentară, nepublică”, se poate citi la sfârșitul unui document semnat în martie 2014 de președintele UDMR, Hunor Kelemen și Zsolt Biró, pe atunci încă președinte al PCM, înainte de alegerile parlamentare europene. Chiar dacă acest acord nu conținea o clauză secretă, știm sigur că următorul acord, semnat în septembrie 2016, are o parte nepublică care este încă în vigoare. PCM-ul nu a primit doar două locuri în parlament pe listele UDMR, dar a primit și bani.

În ultimele săptămâni, am discutat cu aproximativ o jumătate de duzină de politicieni parlamentari. Toată lumea ne-a confirmat informațiile despre beneficiile financiare, deși doar câțiva aveau informații precise despre detaliile acordului. Numai firimituri în loc de sprijin proporțional cu numărul voturilor „Pe baza voturilor și mandatelor obținute în administrația locală de PCM, estimăm că 7-8 la sută din subvențiile anuale alocate de guvernul român minorității maghiare și gestionate de UDMR ar fi datorate nouă”, a explicat un politician parlamentar, care a deținut o poziție de conducere în partid în timpul negocierilor, pentru Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă).

Cu toate acestea, Zsolt Bíró, pe atunci președintele PCM nu s-a ales cu prea multe: în loc de 7-8 la sută din cei 26 milioane de lei (5,4 milioane de euro) alocați de Fondul pentru minorități, a primit numai firimituri, și anume:

• opt locuri de muncă declarate cu salariu minim • 100 mii lei anual (20 mii euro)

• o mașină de serviciu Important de menționat, că deși toate sursele noastre din PCM au considerat toate beneficiile provenite de la UDMR și pe toți angajații ca un fapt, detaliile de mai sus sunt susținute de o sursă, care în timpul negocierilor din 2016 și și mai târziu a avut vedere asupra finanțelor partidului.

La întrebarea noastră, Mezei János, actualul președinte de partid a negat că partidul ar primi beneficii financiare de la UDMR.

După cum am aflat de la sursa noastră, sistemul funcționează în felul următor: președintele PCM nominalizează acele persoane pe care partidul vrea să angajeze, și care vor semna un contract de muncă cu UDMR-ul. Acordul este de salariu minim, dar este la discreția PCM-ului ce face cu aceste 8 poziții. Poate să concentreze posturile, astfel un angajat poate primi suma de două salarii medii. De cei 100 mii lei pe an dispune tot președintele PCM. Bunurile și serviciile cumpărate de el se facturează pe numele UDMR, după care PCM-ul le ridică de la sediul UDMR.

Conform sursei noastre de această sumă anuală nu a dispus doar Zsolt Biró, ci și János Mezei.

Opoziția UDMR se organizează cu o Dacia cu scaune din piele, în plus, PCM-ului îi revine și o mașină de serviciu. Mașina cu numărul de înmatriculare B XX HUF este tot o Dacia Logan, dar UDMR-ul a fost generos comandând mai multe accesorii suplimentare, inclusiv scaune din piele. După câte știm, mașina aceasta este folosită în prezent de președintele executiv, Attila Örs Sorbán.

Între timp au avut loc schimbări în PCM: Noul președinte, János Mezei cooperează împotriva UDMR cu Partidul Popular Maghiar din Transilvania. Cele două partide vor ține un congres comun pe 18 ianuarie la Miercurea Ciuc, unde vor fi luate decizii cu privire la fuziunea celor două formațiuni. Astfel s-a creat situația ciudată, ca aparatul PCM care lucrează împotriva UDMR-ului, se află în angajarea UDMR-ului.

După informațiile noastre sunt mai mulți angajați UDMR, care lucrează în biroul președintelui PCM, János Mezei. Dincolo de comicul situației, acest sprijin este problematic, deoarece Legea 334/2006 privind finanțarea partidelor specifică modul în care trebuie contabilizate veniturile și cheltuielile.

În raportul depus de PCM la Autoritatea Electorală Permanentă nu am găsit nici urmă de aceste subvenții. Adevărul e că mai multe pagini sunt goale în documentul prost scanat. Mezei neagă și parează „După cum reiese din bugetul nostru prezentat Comisiei electorale permanente, PCM nu a primit niciun sprijin financiar din partea UDMR și partidul nostru nu deține nicio mașină. Afirmația potrivit căreia o sursă importantă de venit al PCM ar fi UDMR-ul, este falsă. Președintele anterior al partidului, Zsolt Biró, nu ne-a inițiat (nici conducerea anterioară, nici cea de acum) în aceste chestiuni, și rămân multe neclare pentru noi. Printre altele, din cauza acestui lucru vorbim la timpul trecut de el ca președinte și ca membru al partidului”- ne-a răspuns János Mezei la întrebările noastre formulate prin e-mail.

De altfel, cealaltă sursă de venit al PCM în ultimul timp a fost naturalizarea cu tarif redus- Asociația Academia Orbán Balázs, apropiată partidului a primit din partea guvernului ungar pentru desfășurarea programului 50 milioane de forinți. Din acești bani s-au cumpărat, printre altele, cinci Dacia Logan, care au fost înmatriculate cu număr de Cluj. Și pentru UDMR poate fi delicată această chestiune: cheltuirea subvenției de la guvern este strict reglementată. Nici decizia guvernamentală care se referă la acești bani, nu menționează că se pot folosi pentru susținerea partidelor politice. L-am căutat pe Zsolt Biró cu întrebările noastre, dar nu l-am putut contacta telefonic, la e-mail nu ne-a răspuns. Nici UDMR-ul nu a răspuns întrebărilor noastre.

Sursa: https://atlatszo.ro

Sursa: Ziar Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More