Cu dedicație, pentru bărbați !

0 27

În ceea ce privește utilizarea de metode contraceptive, este unanim acceptat faptul că femeile poartă mai mult această povară pe umeri. Prezervativele nu conferă o protecție de sută la sută, iar vasectomiile nu sunt reversibile mereu, așa încât puțini sunt bărbații care se supun unei asemenea intervenții.

Pentru că utilizarea contraceptivelor de către femei are riscuri pe termen lung, precum formarea de cheaguri sau apariția cancerului mamar, o echipă de oameni de știință, inspirați de realizarea cocktail-urilor în mai multe straturi ( renumitul cocktail Galaxy) a gândit o strategie care poate fi aplicată bărbaților, pentru asigurarea contracepției.

Mai exact, studiind metoda prin care straturile colorate ale băuturii reușesc să nu se amestece ( prin agitare sau încălzire), au luat în calcul recreerea aceleiași metode pentru a fi aplicată în cazul vaselor deferente, ductele prin care sperma ajunge din testicule în uretră.

Echipa a testat teoria dezvoltată pe masculii de șobolan, injectând 4 straturi diferite în aceste vase deferente : un hidrogel care formează o barieră fizică împotriva lichidului spermatic, nanoparticule de aur care se încălzesc în prezența luminii infraroșii, acid etilendiaminotetraacetic ( EDTA), un compus chimic care dizolvă hidrogelul și omoară sperma, și un ultim strat de nanoparticule.

Compușii injectați au oprit procreerea șoriceilor timp de două luni. Odată menținută lampa cu infraroșu în apropierea subiecților, straturile s-au dizolvat permițând din nou reproducerea.

Pentru moment materialele utilizate sunt încă analizate pentru a garanta că nu vor exista reacții adverse la subiecții umani , dar…viitorul sună bine pentru voi, domnilor!

Sursa: Sciencedaily

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More