Drogurile schimbă tot, chiar și libertatea… (FOTO)

0

La data de 04.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, a procurat și comercializat droguri de mare risc, în vederea obținerii unor foloase materiale injuste.

La data de 04.03.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Caras-Severin și B.C.C.O. Timișoara au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce acesta încerca să comercializeze cantitatea de 92,7 grame de amfetamină, contra sumei de 3.100 lei.
Ulterior activității de prindere în flagrant, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința inculpatului, ocazie cu care a fost identificată și ridicată cantitatea de aproximativ 1 kg de amfetamină.

La data de 05.03.2021, Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.

Sursa: DIICOT

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy