În Harghita, turiștii au la dispoziție peste 20 de pârtii de schi funcţionale

0

Peste 20 de pârtii de schi sunt funcţionale în Harghita, starea acestora fiind excelentă, cu strat consistent de zăpadă, a precizat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors.
Acesta a precizat că numărul turiştilor este foarte mare şi se schiază şi pe pârtiile unde în anii precedenţi nu a fost zăpadă, cum ar fi cea de la Izvoru Mureşului.

În acest context, salvatorii montani încearcă să asigure asistenţă pe toate pârtiile din judeţ, ei fiind prezenţi permanent pe jumătate dintre ele, iar la restul intervenind la cerere.

Fekere Ors a precizat că de la începerea sezonului salvamontiştii au avut peste 100 de intervenţii, cu precădere pentru ajutorarea celor care s-au accidentat la schi, în majoritatea cazurilor fiind vorba de entorse sau fracturi.
Pe aplicaţia mobilă „Visit Harghita”, de promovare turistică a judeţului, se află şi un top 10 al celor mai bune pârtii de schi din zonă, printre acestea numărându-se cele de la Harghita-Mădăraş, Topliţa, Băile Harghita, Borsec sau Ghimeş.

Sursa: RADOR

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More