In memoriam: „Poți să iei funcția cuiva, nu locul”, spunea George Stanca la Piatra-Neamț, în 2013

1 30


Unul dintre privilegiile gazetarului operativ este că poate împărtăși publicului întâlniri și întâmplări minunate cu mult înainte de-a le strânge într-un volum de amintiri sau interviuri. Așa s-a întâmplat în octombrie 2013, când George Stanca a tras o fugă la Piatra-Neamț, la Târgul de carte ”Libris”. A acceptat, preț de-un interviu, să stăm la o poveste ruptă din poveștile cu oameni sclipitori, poveste ce-avea să fie colorată pe urmă de bidoanele de apă cărate în scop umanitar la pensiunea unde a înnoptat și de un raid memorabil pe câmpurile județului, în „parohia” lui Vasile Pop Silaghi, fermier iubitor de cai și doctor în cartofi. (Interviul integral este încă disponibil aici )

George Stanca, poet, scriitor și publicist, nu mai e. S-a stins din viața pământeană la 71 de ani. A plecat să-și publice scrisorile în tihnă pentru alt public. Printre noi, pe ultima i-a adresat-o lui său Vladimir Găitan, cel mai bun prieten al său.

Inginer constructor de meserie și rocker din studenție, arestat la Revoluție și, nu îl ultimul rând, cetățean de onoare în vreo două localități, lasă în urmă unul dintre cele mai bogate palmaresuri din istoria presei noastre, dacă nu cel mai bogat. A debutat ca publicist în Săptămâna lui Eugen Barbu, la rubrica de muzică pop-rock. A scris – și urmează doar o scurtă selecție! – pentru Contemporanul, Scânteia Tineretului și SLAST, Flacăra, Secvența, Universul, Baricada, Tineretul Liber, Magazin, Zig Zag, Expres, Expres Magazin și Evenimentul Zilei, VIP, Jurnalul Național, Cotidianul și Adevărul, Gazeta Sporturilor și Pro Sport, pentru ca din 2009 să fie titularul rubricii „Scrisorile lui Stanca” în tabloidul Click!. Rămâne, în egală măsură, amintirea unui veritabil tren de emisiuni radio și tv, dar și a unor activități asociate așa cum a fost Cenaclul Flacăra. În calitate de secretar literar al cenaclului, de exemplu, a contribuit la descoperirea unui Mircea Vintilă sau Radu Gheorghe. Dacă adăugăm fotbalul și pasiunea pentru Rapid, personalizată de pseudonimul de cronicar sportiv Il Giuleștino (din aceeași categorie de greutate cu Belphegor al lui Radu Cosașu), regăsim inclusiv nășirea poreclei Pinalti pentru Gheorghe Ștefan.

Întreaga sa biografie și operă e ușor de găsit pe internet. La fel și disputele, comentariile legate de un necaz, să-i zicem astăzi, de semnătură.

În continuare, ca un omagiu pentru un om frumos, puternic și deștept, care respira inspirație, un grupaj de pasaje din interviul evocat. Unele dintre spusele lui George Stanca nu și-au pierdut nici farmecul, nici actualitatea:

Ai noștri tineri

Dacă vorbim cu tinerii de astăzi, care contestă totul, inclusiv niște cariere de neatacat, nu știu cu ce să le răspund pentru că mi-e jenă să le spun „Bă, câți aveai tu când eu îți dădeam lecții de muzică rock în revista Săptămâna și te culturalizam?” Crezi că vreun rocker din ziua de astăzi, din ăștia tineri, mai știe că și datorită mie s-a impus acest gen care era interzis și considerat reacționar?

O țara de loredane și cotabiți

Ți-am zis că am uitat articolul ăsta, bine că mi l-ai adus aminte. Am mai avut unul minunat, după Revoluție, care se numea „Suntem o țară de oameni grași și caritași”. Era despre Caritasul ăla promovat de „marele” jurnalist Tatulici.

Școlile de jurnaliști

La ora asta nu mai sunt bune la nimic. Toți care au terminat cu mine (…) au ajuns altceva. M-am întâlnit cu unul care vindea telefoane Nokia. M-am întâlnit cu o fată genială de la Târgoviște care a deschis un salon de coafură. La ce i-a folosit diploma? Poate o să-i spună bărbatului că a făcut o facultate.

Profesorul

Ai să râzi, m-am predat singur. Am fost 12 ani profesor la Facultatea de jurnalism la Târgoviște, și la Pitești, și la Brăila – am ieșit la pensie ca lector universitar de la Târgoviște – și vreau să pun că la un moment dat chiar am ajuns să mă predau pe mine și am rămas uimit de titlurile mele. 

Inginerii din presă

Știi, mie mi-a folosit ingineria, matematica pe care am învățat-o în inginerie la rigoare, la rigoare de a-ți face meseria. Faci punct cu punct, bucățică cu bucățică, pas cu pas. Când îi văd pe puștii de azi care au terminat facultatea, care au ajuns la un ziar și deja visează să fie director și să aibă un salariu uriaș, nu înțeleg. Stai puțin, există o ierarhie, există niște etape. Am găsit mulți, inclusiv pe unul Turcescu, dacă-l știți, care-au spus „Cine-i ăsta, George Stanca?” Mi-a fost jenă, lui Turcescu i-am trimis inclusiv diploma mea de doctorat. El s-a supărat că i-am spus că-i un cântăreț prost, nu altceva. Aici nu-i vorba de mine. Se ajunge să contești niște valori incontestabile ale acestui popor – repet, nu vorbesc de mine – pentru că tu n-ai ajuns „acolo” că n-ai răbdare.

Nichita Stănescu

Nichita e tutelar. Eu îl am în sânge, l-am iubit atât de mult și-i re-recitesc cu atâta voluptate poemele… Probabil că lumea, așa cum s-a spus despre Eminescu că este un făuritor de limbă română, o s-ajungă și la un Nichita făuritor de limbă.

Nichita a fost un idol de necontestat. Îmi aduc aminte că după moartea lui, era în vremea lui Ceaușescu, rețineți, de ziua lui de naștere mergeam la mormânt cu copiii mei și era coadă, dom’le! Asta era o formă de protest intrinsecă pe care nu-l înțelegeau buldogii care apărau ideologia și securiștii care ne ascultau. Nu înțelegeau că a te duce atunci la Nichita să pui o mână de flori la mormânt era un gest de protest împotriva dictaturii și acelui idol contrafăcut care era Ceaușescu. Despre asta-i vorba.

Fotodocument: Dedicație pentru Pinalti

Porecla Pinalti

S-a născut dintr-o spontaneitate, așa. Domnul inginer Gheorghe Ștefan, dacă ții minte, venea c-un suflu nou, pe lângă că-nvățase lecția fotbalului și regulile lui nescrise. Avea acea vorbă dulce, moldovenească, care l-a definit și eu zic că pinalti era cuvântul lui favorit. Era atuncea când aranja el și-i știau arbitrii de frică, când i se dădea câte un penalty și el se apăra. L-am botezat cu numele ăsta pe care am înțeles că și l-a înregistrat la OSIM. E un băiat deștept care a știut să își transforme porecla în renume. E mare lucru.

Libertatea, dreptul de a nu minți

Vezi, aici m-ai lovit exact la lingurică pentru că eu mi-am folosit libertatea asta din a doua zi în care, dă-mi voie să mă laud, am ieșit din pușcăriile comuniste, ca să zic așa. La mine asta este, poate că-i farmecul meu, spun întotdeauna ce gândesc și deranjez mult. Mă uitam zile astea în jur – când am văzut oameni care fac parte din istorie, mult mai mari ca mine și la propriu, și la figurat – și îmi dădeam seama câți dușmani îmi vor supraviețui și cum îmi vor da în cap în momentul în care n-am să mai fiu. Eu văd asta la altă proporție, mult mai mare, pe Adrian Păunescu. Nici nu murise bine și îl înjurau într-un hal fără de hal. Da’ de ce n-au făcut asta când trăia? Le era frică de verbul lui? Să nu înțelegi că fac chip cioplit. Păunescu are carențele lui, a fost ceaușist, treaba lui. Da’, hai dom’le să ne uităm și la operă! Eu pe Arghezi și pe Sadoveanu nu i-am iertat pentru simpatia lor față de comuniști, dar le rămâne opera. Peste 150-200 de ani, când citești o poveste de Sadoveanu, o poezie de Arghezi, îți dai seama ce mari au fost. Pe urmă vine unul și zice c-au fost comuniști, colaboraționiști. Da, au fost, caracterul e cu totul altceva. (…) Cum să spun, dacă o canalie scrie o capodoperă, eu n-am voie să mă bucur de capodopera lui c-a fost o canalie? Nu-i adevărat. Sigur că ai o reticență, te gândești ce scârbă a fost, dar când citești!… Nu duplicitari, ci mutiplicitari au fost în toată existența umană, dar până la urmă prevalează totuși talentul. (…) Așa că, domnilor, atenție întâi la operă și apoi la om!

Peste toate acestea, din interviu apasă răspunsul la întrebarea cum ar arăta ziua de după ce George Stanca nu mai scrie: Ziua de după e înmormântarea”.

Viorel COSMA

1 Comentariu
  1. Gheorghe OCNEANU spune

    Buna seara, Viorel Cosma!
    Dumnezeu sa-l aiba in paza pe George. Facem parte din aceeasi generatie. Care a avut sansa sa se cunoasca (macar radiofonic, prin Metronomul lui Cornel Chiriac dela Europa libera, prin Paul Grigoriu de la Radio Bucuresti si prin Corneliu Slatinaru de la Radio Iasi) fenomenul muzicii rock. Care a a fost contemporana cu fenomenul Cenaclulului Flacara. Care a avut sansa sa citeasca (si) ultimele pagini din revistele Saptamana si Tribuna asa cum apareau ele inainte de ’89. Sau Flacara lui Adrian Paunescu.
    George a fost un tip. Aproape unul din ultimii tipi din Romania care ar putea sa fie etichetati ca apartinand generatiei flower-power.
    Stii, draga Viorel, ai fost si esti un OM NOROCOS. Ai cunoscut oameni interesanti si pe multi dintre ei ii vei fi si intervievat.
    Cred ca ar fi bine sa aduni toate aceste interviuri intr-o carte. Asa se cladeste istoria.
    Te imbratisez, dragule.
    Gheorghe OCNEANU
    Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More