Incendiu întins pe aproape trei hectare lângă Gheorgheni. Pompierii au luptat cu focul ore în șir

0 3

În această dimineață, două echipaje din cadrul Detașamentului Gheorgheni (8 subofițeri) s-au deplasat la locul incendiului de fond forestier de la Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o autospecială complexă de primă intervenție, pentru stingerea în totalitate a incendiului izbucnit ieri după-amiază.

Miercuri după amiază, în zona kilometrului 9, în apropierea municipiului Gheorgheni, o suprafață de două – trei hectare de vegetație uscată și resturi de exploatare forestieră a luat foc, existând pericol de propagare la pădurea din imediata vecinătate.

Ieri au acționat 20 de pompieri militari Detașamentul Gheorgheni și cinci servicii voluntare de la Ditrău, Lazarea, Remetea, Suseni și Joseni, dar și serviciul voluntar de la Gheorgheni, care au acționat cu utilaje, tractoare , rezervoare cu apă și cu mijloacele noastre de primă intervenție, adică acele dispozitive pe care le au pompierii – rucsacuri cu 25 de litri de apă. S-a încercat localizarea și stingerea incendiului – a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Datorită intervenției pompierilor, propagarea flăcărilor la pădure a fost limitată, astfel încât a fost afectat doar coronamentul a doi sau trei brazi. Peste noapte, un echipaj de pompieri militari de la Detașamentul Gheorgheni și lucrători de la Ocolul Silvic au rămas în supraveghere, pentru a se asigura că nu se reaprinde incendiul.

La acest moment continuă misiune de stingere în totalitate a incendiului, dat fiind faptul că în această dimineață încă mai fumegau niște resturi de exploatare forestieră.









 

Sursa: Ziar Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More