INFORMARE privind traficul de automarfare la granița cu Ungaria

0
sursa foto: politiadefrontiera.ro

Ca urmare a faptului că în această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru a intra în Ungaria, iar în timpul nopţii aplicaţia folosită de autorităţile maghiare pentru verificarea camioanelor nu a funcţionat timp de aproximativ două ore, în prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Astfel, a fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire, atât în P.T.F. Nădlac II, cât şi în PTF Vărşand şi P.T.F. Borş, unde se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct.

Menţionăm faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile specifice pentru 15.000 de automarfare, dintre care numai la graniţa cu Ungaria s-a efectuat controlul pentru 7.500 de astfel de mijloace de transport (5.000 pe sensul de ieşire şi 2.500 pe cel de intrare).

Sursa: Poliția de Frontieră Română

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy