IPJ Harghita: ATENŢIE şoferi, iarna încă nu a trecut, iar în judeţul Harghita poate fi deosebit de aspră şi poate crea dificultăţi majore în ceea ce priveşte circulaţia rutieră!

0

Foto: CNAIR

Chiar dacă a întârziat faţă de alţi ani, iarna pare să se instaleze din nou în judeţul Harghita, prin scăderea temperaturilor şi căderea unor precipitaţii sub formă de ninsoare, dar mai ales prin rafale puternice de vânt, ba chiar prin manifestări violente de viscol.

În acest context, reamintim conducătorilor de autovehicule că, pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, prudența la volan este principala regulă de respectat.

Din experiența anilor trecuți, cunoaştem că sectoarele de drumuri publice, din județul Harghita, care pot crea probleme conducătorilor de autovehicule pe timpul sezonului rece sunt:

– D.N. 12A – Pasul Frumoasa, între Frumoasa și Lunca de Sus;

– D.N. 12C – Pasul Lacu Roșu, între Gheorgheni și Bicaz (jud. Neamț);

– D.N. 13A – Pasul Harghita, între Miercurea-Ciuc și Vlăhița;

– D.N. 13B – Pasul Bucin, între Praid și Joseni;

– D.N. 15 – Pasul Creanga, între Toplița și Borsec;

– D.J. 138 – Pasul Liban, între Zetea și Suseni.

În acest sens, în scopul evitării implicării în evenimente rutiere nedorite, transmitem conducătorilor de autovehicule, următoarele recomandări:

Respectaţi întocmai semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri! Chiar dacă, pe moment, acestea nu vă sunt „pe plac”, v-ar putea ajuta să ajungeţi cu bine la destinaţie, fără să fiţi în situaţia de a întârzia sau de a rămâne blocaţi, înzăpeziţi;

Adaptați viteza de deplasare la condițiile de drum și la condițiile meteo, astfel încât să puteți efectua orice manevră în condiții de deplină siguranță;

Păstrați o distanță de siguranță suficientă față de vehiculele care circulă înaintea dumneavoastră pentru a putea opri în condiții de siguranță, în cazul în care acestea reduc brusc viteza sau opresc;

Echipați autovehiculele cu anvelope de iarnă, și acordați o atenție deosebită gradului de uzură al acestora;

În situația efectuării unor deplasări pe distanțe mărite sau pe sectoare de drum care nu vă sunt cunoscute, informați-vă asupra condițiilor de deplasare pe traseul ales, precum și despre condițiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată;

Verificați și mențineți în permanență în stare de funcționare instalația de climatizare, dispozitivele de iluminare/semnalizare, instalația de dezaburire și ștergătoarele de parbriz;

Asiguraţi-vă că aţi alimentat autovehiculul cu o cantitate suficientă de carburant, „pentru orice eventualitate”;

Utilizați luminile de întâlnire pe toată durata deplasărilor efectuate pe drumurile publice;

Circulați cu o viteză de deplasare care să nu depășească 30 km/h în localități, respectiv 50 km/h în afara localităților, în situația în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață, polei sau mâzgă, precum și în situația în care vizibilitatea este redusă la sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale sau ninsori abundente;

Utilizați frâna de motor, cu precădere, pe sectoarele de drum alunecos;

Fiți mai prudenți în zonele frecventate de pietoni.

Nu în ultimul rând „înarmaţi-vă cu multă răbdare”, iar dacă în condiţii de iarnă aprigă, cu ninsori abundente, viscol puternic sau ger năpraznic, nu e numaidecât necesar să efectuaţi o deplasare auto, alegeţi să rămâneţi în căldura căminului, în aşteptarea unor condiţii meteo prietenoase.

Vă dorim drum bun, fără evenimente rutiere nedorite!

Sursa: Ziar Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More