„Livrau mâncare”, dar plecau cu catalizatoarele mașinilor din parcare (VIDEO)

0

Un grup de patru tineri, doi băieți și două fete, care aparent livrau mâncare la domiciliul clienților, a fost descoperit de polițiști în timp ce furau catalizatoarele mașinilor dintr-o parcare, în miez de noapte. După ce le demontau, le ascundeau în gențile speciale pentru livrări ca să fie acoperiți, apoi le vindeau pe piața neagră.

Ați crezut că livratorii de mâncare, cei cu ghiozdanele colorate în spate, transportă doar mâncare?

Dan și Marian, polițiști în cadrul Secției 19 Poliție au prins în flagrant astfel de „livratori” care spre surprinderea lor își căutau destinatarul printr-o parcare, în miez de noapte, sub un autoturism ridicat cu cricul.

Da, nu este vreo glumă, ci este un dosar penal înregistrat pentru furt calificat, după ce 4 persoane, 2 băieți și 2 fete, acționau în zona cartierului Rahova de unde sustrăgeau, prin tăiere, catalizatoarele autoturismelor. Ei foloseau ghiozdane ale livratorilor de mâncare pentru a disimula furturile pe care le săvârșeau.

În urma documentării activității infracționale desfășurată de la începutul anului, se pare că e vorba de aproximativ 25 de catalizatoare sustrase. Ele sunt vândute ulterior pe piața neagră pentru sume cuprinse între 150 euro – 300 euro însă pentru proprietari vorbim și de pagube de peste 800 euro.

Felicitări colegilor pentru implicare și pentru flerul de care au dat dovadă!”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol pe pagina lor oficială.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy