Neamț: Animalul a primit 3 ani cu suspendare după ce și-a agresat sexual copiii. Familia e acum fără gaz, curent și în pragul evacuării

0 2

C.M.L., o fetiță din Piatra-Neamț, care are în prezent 13 ani, a trecut printr-o adevărată dramă, care i-a răpit copilăria. Această fetiță a fost abuzată sexual de propriul tată, C.A., în vârstă de 42 de ani. Pentru fapta sa (AGRESIUNE SEXUALĂ), instanța a decis anul trecut o pedeapsă incredibil de ușoară: 3 ani cu suspendare.

În decizia instanței se mai arată că bărbatul a săvârșit și o fapta de corupere sexuală de minori, victimă fiind fratele fetiței, C.I.A., în vârstă de 14 ani. Pentru aceasta, bărbatul a primit o amendă penală și muncă în folosul comunității și i s-a mai interzis dreptul de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de locuința și școala celor doi copii timp de 4 ani.

Pe fondul comportamentului animalic al tatălui și după multe bătăi încasate, mama a cerut divorțul pe care l-a și obținut, rămânând îngropată în datorii și cu doi copii cu probleme de care trebuie să aibă grijă. Deși mama muncește, venitul său unic nu îi permite să achite datoriile către Locativserv pentru locuința din Speranța, în care trăiește alături de cei doi copii. Săraca femeie bătută de soartă a acumulat datorii de peste 10.000 lei, chirie și majorări, iar familia, nenorocită de un animal aflat în libertate, stă acum în frig fără gaz și curent, deoarece nu a reușit să le plătească la zi și este și în pragul evacuării din cauza datoriilor acumulate.

Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț a preluat acest caz, șocată fiind de decizia instanței de a permite tatălui să fie în stare de libertate, după faptele comise, și mai ales de faptul că acum cei doi copii sunt în prag de a ajunge pe străzi. 
Primul ajutor a și venit de la Asociația Culiță Tărâță, prin domnul Ing. Mihai Tărâță care a oferit suma de 5.000 lei ce vor fi folosiți pentru a reporni gazul și curentul și a achita o parte din datoriile de la chirie și întreținere.

Puteți sprijini această familie, donând în contul de mai jos:

Asociația Născută Înger

CUI: 36063530

RO58BTRLRONCRT0345309301

BANCA Transilvania Piatra Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More