Neamț: Bătrână înșelată cu 9.000 lei prin metoda „ACCIDENTUL”

0 17

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr, de 21 de ani și un bărbat de 30 de ani, ambii din Piatra-Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda ’’Accidentul’’.

La data de 12 ianuarie, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au identificat și reținut un tânăr, de 21 de ani și un bărbat de 30 de ani, ambii din Piatra Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda ’’Accidentul’’.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit că, la data de 12.02.2019, în jurul orelor 19.00, cei doi ar fi contactat telefonic o femeie, de 62 de ani, din Bârgăuani, pe care ar fi indus-o în eroare, prin atribuirea unei calități mincinoase. Aceștia i-ar fi solicitat 30.000 de euro, invocând faptul că fiica și nepoata sa au fost victimele unei accident rutier, iar banii ar fi necesari pentru o intervenție chirurgicală. Persoana vătămată a dat curs solicitării şi a înmânat unei persoane sosite la domiciliu 9.000 de lei.

La scurt timp, polițiștii au oprit în trafic un autoturism, în care se aflau cei doi, iar după controlul efectuat asupra autoturismului, sub scaunul conducătorului auto, au fost găsiți 9.000 de lei, prejudiciul fiind recuperat integral.       

Polițiștii au procedat la identificarea și implicit, la conducerea la sediul poliției a celor doi, în vederea continuării cercetărilor  În urma probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, cei doi urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor implicați. 

Sursa: IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More