Organizatorii de evenimente riscă să rămână fără autorizație dacă nu respectă regulile sanitare

0

Astăzi, 29 iunie, a avut loc ședința CNSU, condusă de Premierul Ludovic Orban, la finalul căreia a fost adoptată hotărârea numărul 32.

Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.

De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31

Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri care se vor modifica și completa după cum urmează:

– activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;

– instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;

– permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretuluişi sportului şi ministrului sănătățiiși aplicabile pentru Liga I de fotbal;

– permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;

– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;

– permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;

– înlocuirea noțiunii de ”triaj epidemiologic” cu ”triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.

Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More