Plan roșu de intervenție – autocar răsturnat – 16 persoane implicate

Un autocar cu pasageri s-a răsturnat în această după-amiază pe un drum județean din Caraș-Severin. Autoritățile au pus în aplicare planul roșu de intervenție.
În eveniment sunt implicate 16 persoane, dintre care 5 persoane rănite ușor sunt transportate la Compartimentul Primiri Urgențe Oravița, iar celelalte 11 persoane sunt încă în evaluare medicală la locul evenimentului.
Având în vedere numărul de persoane implicate, pentru gestionarea eficientă a intervenției, a fost activat Planul Roșu la nivelul județului, a anunțat IGSU.
Pentru acordarea asistenței medicale de urgență intervin o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanțe SMURD și trei ambulanțe din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor se află și două mașini de stingere, citează dcnews.ro.