Reginele munților – spectacol în zăpadă

0
foto – captură video

Două capre negre în Parcul Național Retezat filmate în două ipostaze diferite. Una se odihnește într-un culcuș improvizat, alta își caută hrană sub stratul gros de zăpadă.

Filmarea frumoasă a fost realizată de Lenuța Bogdan, în timpul acțiunilor de monitorizare.

În iernile grele, caprele negre preferă versanții înclinați, de pe care cade zăpada, unde găsesc mai ușor hrana și se adăpostesc de prădători, în special râșii. Iarba uscată, cu care se hrănesc caprele, este mai ușor descoperită aici, ca și mușchi, licheni sau cetină de molid. Parcul Național Retezat asigură un echilibru al faunei și toate condițiile de hrană, liniște și adăpost pentru numeroase specii, precum ursul, lupul sau râsul, capra neagră, cerbul, căprioara sau mistrețul, fauna fiind protejată.

În parc regăsim 108 specii de păsări și pot fi întâlnite 1.190 de specii de plante, din care 90 sunt specii endemice. Pe raza parcului sunt 80 de lacuri și tăuturi, inclusiv Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din țară, și Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România.

Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara.

Parcul are o suprafață de 38.047 de hectare, din care 19.988 hectare sunt păduri, 9.893 de hectare din acestea fiind în zone de protecție strictă sau integrală.

Sursa: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy