Remus-Lucian Ștefan în „Zodia 30”: Expoziție de reamintire la o pensiune-concept din Neamț

0

Un cadru natural de vis din Agârcia de Alexandru cel Bun (Neamț), sub munte și aproape de lac, cu o pensiune-concept inaugurată vara trecută, compusă dintr-un pavilion central și cinci căsuțe plutitoare pe cele două iazuri ale complexului, primind un artist plastic desăvârșit de străin de banalitate și rutină, sunt elementele constitutive ale expoziției descrise prin „pictură/print/instalație” ce va fi vernisată sâmbătă, 25 mai, la orele 15. Așa cum Pensiunea Vernis, parte a conceptului Vernis Boutique & Lodges, nu seamănă defel cu cele popular cunoscute, este dincolo de orice emoție că expoziția deschisă până la 1 iunie nu va fi altfel decât una demnă de antologia evenimentelor care inventează noi tipare de expunere artistică.

■ Avanpremiera unei… cărți de vizită

Musafirul, pictorul și graficianul romașcan Remus-Lucian Ștefan (n. 2 august 1969), este absolvent în anul 1997 al Academiei de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Secția Pictură Murală, la clasa profesorului Ion Grigore. Dincolo de lucrările expozabile în sens clasic, reținând însă specializarea urmată, mai puțin identificat și localizat este palmaresul de decorații murale. Câteva lucrări au încărcătura unor referințe sensibile: friza Bisericii „Precista Mare” – Roman; pictura de interior (frescă), iconostasul, exteriorul, decorația turlei și a fațadei cu icoana de hram la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Sagna (Neamț); troița cu hramul „Sfinții Ioachim și Ana” – Ruginoasa (Neamț); troița cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” – Ruginoasa; troița cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Ruginoasa; decorația murală a bolții intrării din turnul clopotniței la Biserica „Sfântul Dimitrie” – Roman; exteriorul Capelei „Melchisedec” – Roman; icoane pe perete la capela grecească cu hramul „Izvorul Tămăduirii” – Chitila (Ilfov).

■ De la arta murală în echipă la o violentă reamintire

După datină, un asemenea eveniment se cuvine a fi prefațat artistic de un profesionist. Privilegiului îi aparține criticului de artă și muzeografului Iulian Bucur de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău, absolvent al Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Artă București:


Remus-Lucian Ștefan

<<Pe Remus-Lucian Ștefan l-aş fi putut întâlni la Universitatea de Artă din Bucureşti pe care am absolvit-o amândoi, el la Murală, eu la Istoria artei. În 1997, ultimul an al său de facultate, primul al meu, nu a fost să ne cunoaştem. Profesorul său, pictorul Ion Grigore, bonom, sever câteodată, era mereu cu studenţii săi. Arta murală, spre deosebire de toate celelalte arte, este rezultatul muncii unei echipe, echipă care prin exerciţiu se omogenizează şi se ierarhizează, firesc după măsura talentului, talentului primit de fiecare. Ion Grigore era pe schelă, aproape de peretele ud, printre ucenicii săi, mediind inevitabilele orgolii care ar fi putut să răzbată în “tabloul” final. Pictura murală e una a agregărilor, dacă maestrul nu le poate face, mai bine rămâne singur, cum a rămas Michelangelo. Ion Grigore n-a rămas, i-am auzit în anul acela, 1997, acolo  la “Tehnici”, la “Decorative”, în cazarma din Calea Griviţei, rostirea moldovenească molcomă însoţită de glasurile şoptite ale studenţilor sai. Atunci, trebuie că a fost acolo, ascuns de schelă şi romaşcanul Remus-Lucian Ştefan. Printre multele pe care le învaţă un muralist se află fresca, mozaicul, sgraffitoul, arta icoanelor, tehnicile pavimentului… Pe toate le probezi, îţi devin apropiate, le mai uiţi. Unele, urmele pensulelor, parfumurile varurilor, texturile pietricelelor, s-au sedimentat, atunci, definitiv, la temeliile pictorului de la Roman.

În 2011 am scris despre expoziţia pe care a vernisat-o la Bacău. Se numea “După chip şi asemănare”, titlul era foarte bine ales, trimitea cu sfială la textul biblic, cumva pictorul era legitimul următor al Domnului Facerii. Cele două, chipul şi asemănarea, în înţeleaptă gâlceavă precum nominaliile şi realiile din Evul de Mijloc, înfăţişau firile de afară şi firile de înăuntru ale celor care sunt cuprinse în lume. Am scris adunci despre preocuparea artistului pentru suporturi speciale, calcuri transparente de sidef şi hârtii tari tegumentare. A fost despre cum pe calcuri desenele sunt fragile precum curpenii uscati uitaţi de vieri pe vițe, cum pe suprafețe ca de ambalaj, cu tușe late, și-a înregistrat aproape mecanic cele mai intime și abisale trăiri, Cred  că romașcanului i-a plăcut textul meu, mi-a promis un dar, un calc ca un borangic, fin ca un giulgiu, un calc cu frumosul chip.

L-am primit în martie 2019, la Galeria Romanart, la vernisajul expoziției ”30 de ani”, unde a trebuit să spun câteva cuvinte… Nu a fost deloc usor, pentru că pictorul propunea în cele trei spațiii ale galeriei un parcurs eclectic, cu pictură, cu grafică, cu ready-made, cu instalație.  ”30 de ani” însemnau o violentă reamintire, într-o lume care uitarea este dorință aproape, reamintire a întâmplărilor din 1989, an de grație. Și a fost greu pentru că expoziția de la Roman a fost ca o ieșire zgomotoasă în stradă a artistului. El, omul turnului de fildeș, devenea abrupt, nu martor, ci participant activ, romantic parcă, la faptul istoric. Mai cred că, în acest 2019, punerea în scenă a anului 1989, de către Remus-LucianŞtefan, va fi una dintre rarele expoziții-aducere aminte. Artistul a închipuit pe geamuri cețoase, din mici îndepărtate fotografii alb-negru, puncte de fugă  imposibile, un fel de sufocantă captivitate a noastră, a pasagerilor, într-un autobuz spre libertate, spre libertate? Găuri circulare pe prapuri tricolori, precum cele celebre pe steagurile din 1989, s-au legat, după 30 de ani, precum hublourile unui vehicul pe fundul oceanului… Așa a fost la Roman, într-o seară de martie, în galeria cu pereți de sticlă pe lângă care treceau netulburați oamenii cetății.

Tocmai am primit o invitatie de la prietenul meu artist, la ceva asemănător, peste câteva zile, la Piatra Neamț.>>

■ Profil parțial de gazdă – Ovidiu Șindrilaru

Afacerea care a dezvoltat Pensiunea Vernis este administrată de Andreea Pojoga, asociat nu doar în acest proiect fiindu-i artistul platic Ovidiu Șindrilaru. Într-o poveste despre „rock-design la puterea sincerității”, înscrisă în Cultul Performanței susținut o vreme în paginile săptămânalului Mesagerul de Neamț, chiar și publicul generalist a reținut o mărturisire de credință ușor ieșită din comun, cu sau fără influențe de rock: „Arta adevărată e mai mult în partea întunecată a cunoscutului. E acel underground. În muzica lor, artiştii îşi iau resursa din underground. Şi din folclor. Sau din rădăcini”. De înțeles ce adăuga imediat, ca unul care a abandonat mirajul Capitalei după șase luni de atracție neîmplinită, resimțind o desincronizare personală: „Atunci mi-am zis că arta nu trebuie s-o căutăm neapărat în muzee, în galerii. Arta o pot regăsi în orice, în natură, acasă… După acel episod, a început procesul de uşoară conservare a mea, de reaşezare”.


Andreea Pojoga și Ovidiu Șindrilaru

O altă mărturisire a artistului-gazdă, născut de Buna Vestire în 1983, oferă cheia evenimentului anunțat. Începe de la atracția pentru artă, identificată în dreptul mamei sale care desena frumos în tinereţe: ”Cred că era una dintre metodele ei secrete de a-şi linişti copilul, atrăgându-i atenţia asupra desenatului, un lucru creativ. Apoi, cât am stat la Cârlig, cred că bunicul a furat şmecheria de la mama. La 3 ani, din spusele familiei, când mama mă mai lua la serviciu, neavând cu cine să mă lase acasă, desenam într-una. Recunosc, am stricat ceva hârtie. Mama îmi spune că, la 3 ani, am desenat o roabă în perspectivă, iar un şef de-al ei a remarcat lucrul ăsta şi a spus că trebuie să dea la şcoala de artă. Abia în clasa a II-a m-au primit la Cercul de pictură, la Şcoala de muzică din Roman. Am mers până în clasa a VII-a. Atunci a dezertat, cunoscându-l pe mentorul său, Remus-Lucian Ştefan, ”un pictor foarte puternic din punct de vedere artistic” din Roman. Ne dau întâlnire la o pensiune-concept, sub munte și aproape de lac, ca o detașare de încrâncenarea ce va să urmeze în România de duminică încolo.

Viorel COSMA

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More