Și-a lovit femeia, acum e după gratii

0

Un bărbat din Săbăoani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.

La data de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către o femeie de 28 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.

Investigațiile au relevat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri survenite și a consumului de alcool, un bărbat de 35 de ani, din Săbăoani, ar fi lovit-o pe soția sa cu pumnul în zona feței. De asemenea, acesta i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.

Totodată, polițiștii au stabilit că, la data de 6 septembrie 2019, faţă de acesta a fost emis un ordin de protecţie de către Judecătoria Roman, prin care era obligat să evacueze locuința comună și să păstreze o distanță de minim 100 de metri fața de soția și copiii săi și domiciliul comun.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, violenţă în familie şi ameninţare.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive

***

Reiterăm faptul că, începând cu 26 ianuarie 2020, în cadrul pachetului legislativ menit să întărească autoritatea polițiștilor,a intrat în vigoare Legea nr. 192/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.

Astfel, sunt adoptate măsuri de sancţionare a unor fapte de natură penală şi contravenţională, se instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt detaliate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, garantându-se respectarea drepturilor cetăţeanului.

sursa: IPJ Neamt

Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More