Spor de 15% din salariul de bază pentru toate persoanele cu grad de handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia

0 6

Persoanele care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia, vor beneficia de un spor de 15 % din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru.  

Guvernul a adoptat în acest sens o Hotărâre care stabilește că persoanele care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat și boli rare vor beneficia de sporul de 15 % din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Până acum, doar nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat beneficiau de acest spor, situație care genera o diferenţiere pe criterii de dizabilitate în ceea ce privește câștigurile salariale realizate de persoanele cu handicap.

Decizia se încadrează în categoria măsurilor legislative specifice necesare pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi în ceea ce privește exercitarea dreptului la muncă, obligație asumată odată cu ratificarea de către România, prin Legea nr. 221/2010, a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Post-ul Spor de 15% din salariul de bază pentru toate persoanele cu grad de handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia apare prima dată în Ziar Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More