Stațiunea Băile Tușnad intră în modernizare. A fost semnat un contract de finanțare de aproape 11 milioane de lei

0 39

Aproape 11 milioane lei au fost alocați pentru modernizarea a patru străzi în lungime de peste doi kilometri și realizarea de piste de biciclete în stațiunea turistică Băile Tușnad pentru dezvoltarea durabilă a turismului.

La sediul ADR Centru din Alba Iulia, Albert Tibor, primarul orașului Băile Tușnad, și Simion Crețu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finanțare din cadrul Axei Prioritare 7 a programului REGIO 2014-2020, prin care vor fi alocate sume totale de aproape 11 milioane lei pentru investiții în  modernizarea a patru străzi în lungime de peste doi kilometri și realizarea de piste de biciclete în aceasta stațiune turistică, pentru dezvoltarea durabilă a turismului.

Proiectul ”Reabilitarea infrastructurii rutiere in scopul dezvoltarii turistice a statiunii balneare Baile Tusnad” este finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabila a turismului, respectiv Prioritatea de investitii 7.1, care vizeaza sprijinirea unei cresteri favorabile ocuparii fortei de munca, prin dezvoltarea potentialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care sa includa reconversia regiunilor industriale aflate in declin, precum si sporirea accesibilitatii si dezvoltarea resurselor naturale si culturale specifice. Obiectivul general al cererii de finantare este de a asigura refunctionalizarea cailor rutiere situate in intravilan, in vederea imbunatatirii mediului urban, precum si pentru cresterea atractivitatii si competitivitatii turistice a statiunii balneo-climaterice. Edilii considera ca astfel se vor imbunatati serviciile publice oferite turistilor, dar si utilizatorilor locali de spatii verzi si de sport, prin cresterea accesibilitatii acestora.

”Prin acest proiect vom investi inclusiv in reabilitarea trotuarelor si pentru modernizarea sistemului de iluminat public de pe strazile vizate si pe strada Oltului. Strazile reabilitate, aleile, parcarea, pista de biciclete, se adreseaza tuturor categoriilor sociale si de varsta. Dintre categoriile de beneficiari potentiali amintesc atat persoanele cu domiciliul in Baile Tusnad dar si turistii care viziteaza orasul nostru. Un factor important in proiectarea lucrarilor la aceste strazi, alei si a parcarii a fost aplicarea principiului egalitatii de sanse, asa ca, prin natura investitiei, toate vor fi accesibile tuturor persoanelor, indiferent de mobilitatea acestora, inclusiv pista de biciclete. Acestea vor putea fi folosite de tineri sau mai putin tineri biciclisti, de copii cu role, de parintii cu carucioare pentru copii, dar si persoanele cu dizabilitati locomotorii. Astfel vor beneficia de rezultatele proiectului toti locuitorii si turistii”, a declarat domnul primar Albert Tibor.

Lucrarile – estimate sa se finalizeze la sfarsitul lunii septembrie 2021 – prevad reabilitarea strazilor Ciucas, Brazilor, Jókai Mór si Morii, in lungime totala de 2,15 kilometri, realizarea de piste de biciclete pe Aleea Lac Ciucas si strada Oltului, concomitent cu reabilitarea parcarii si a treptelor pietonale de pe Oltului. Prin reabilitarea acestor artere rutiere, zona statiunii turistice va fi valorificata ca areal de agrement multifunctional in aer liber, iar potentialii beneficiari ai proiectului din mediul privat si-au exprimat dorinta de a realiza investitii noi, care vor genera in mod direct locuri de munca. Valoarea totala a acestui proiect este de 10.915.836,64 lei, din care 98% sunt alocati prin POR 2014-2020, respectiv aproape 10,5 milioane lei – peste 2,36 milioane euro.

”Prin facilitatile existente in turismul balneo-climateric, Regiunea Centru se remarca la nivel national. Baile Tusnad este una dintre cele mai frumoase statiuni montane, nu numai din judetul Harghita, ci si din tara, foarte usor accesibila de la Miercurea-Ciuc si din zona Brasov – Sfantu Gheorghe. Chiar daca este unul dintre cele  mai mici orase, statiunea, de importanta internationala, se afla intr-un loc deosebit, in mijlocul unor paduri de brazi si foioase, cu un aer deosebit de curat, foarte bogat in ioni negativi. In Statiunea Baile Tusnad, au mai fost finantate, prin POR 2007-2013, obiective privind structurile de primire turistica, iar acum edilii doresc sa ofere noi posibilitati de petrecere a timpului liber, localnicilor si turistilor. De aceea, in septembrie 2017 am semnat proiectul de amenajare parcuri si spatii verzi, in valoare totala de peste 6,7 milioane lei, iar acum sustinem imbunatatirea sistemului rutier pentru cresterea mobilitatii publicului larg, pentru a avea acces la structurile de primire turistica existente. In cadrul acestei prioritati a Programului REGIO am semnat pana acum sapte proiecte, iar valoarea sumelor totale care vor fi investite este de peste 18 milioane euro. Prin corelarea investitiilor publice cu investitiile private, rata somajului se va reduce simtitor in zonele turistice si rezultatele activitatilor edilitare vor fi vizibile direct in cresterea calitatii vietii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Post-ul Stațiunea Băile Tușnad intră în modernizare. A fost semnat un contract de finanțare de aproape 11 milioane de lei apare prima dată în Ziar Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More