Steagul Moldovei arborat pe Cetatea Neamț motiv de pizmă pentru o fundație maghiară din județul Harghita

0

 

Fundația Szekler Monitor, condusă de Arus Zsolt, un lider al separatismului pe criterii etnice al așa-zisului ținut secuiesc, a acționat în judecată Consiliul Județean Neamț în cazul steagului Moldovei arborat pe Cetatea Neamț, scrie jurnalistul Dan Tanasă întru-un articol publicat pe blogul său.

După ce Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă, a câștigat zeci de procese în instanțe prin care a îndepărtat steagul secuiesc de pe instituții publice ale statului român, extremiștii maghiari care acționează pentru separatismul pe criterii etnice al așa-zisului ținut secuiesc au început atacul împotriva steagului Moldovei arborat pe Cetatea Neamț.

Astfel, Fundația Szekler Monitor, condusă de Arus Zsolt, un lider al separatismului pe criterii etnice al așa-zisului ținut secuiesc, a acționat în judecată Consiliul Județean Neamț în cazul steagului Moldovei arborat pe Cetatea Neamț. Procesul are termen mâine, 20 octombrie, la Tribunalul Harghita (detalii aici).

Arus Zsolt folosește deja argumentele invocate în apărare de CJ Neamț pentru a apăra arborarea steagului secuiesc pe instituțiile publice ale statului român.

Surse de la Consiliul Județean Neamț spun că maghiarii solicită ca steagul Moldovei să fie dat jos de pe Cetate, doar pentru că ei au fost forțați să înlăture steagul secuiesc de pe multe instituții publice.

Juriștii din cadrul instituției nemțene susțin că nu există temei legal la baza solicitărilor Fundației Szekler Monitor. În procesul de mâine Consiliul Județean va fi reprezentat de către directorul Bogdan Bosovici. Tot mâine vă vom prezenta punctul de vedere oficial al CJ-ului, dar și o prezentare istorică și culturală a steagului Moldovei ancorat pe Cetatea Neamț, care vor spulbera falsele acuzații de dublu standard ale maghiarilor extremiști.

Sursa: Ziar Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More