Student român găsit fără suflare în cămin

Tragedie de neînchipuit pentru o familie din Huși. Unicul fiu, student la o Universitate din Horsens, Danemarca, a fost descoperit fără viață de colegii cu care locuia într-un cămin studențesc.
Băiatul a plecat în Danemarca, la studii, după ce a absolvit cursurile Școlii Gimnaziale „Anastasie Panu”, iar mai apoi Colegiul Național „Cuza Vodă” din orașul natal. În prezent își continua studiile la o facultate cu profil IT din regiunea Horsens în căminul „Kamtjatka”, unde a fost găsit fără viață după o perioadă în care nu a putit fi contactat telefonic. Cauza decesului se pare că ar fi o afecțiune cardiacă.
Pentru aducerea în țară a trupului neînsuflețit s-au mobilizat mai multe persoane, printre care mulți români stabiliți în Danemarca, iar solidaritatea a fost una remarcabilă. În doar 5 ore s-au strâns banii necesari pentru toate operațiunile necesare ca tânărului decedat să se întoarcă acasă pentru a fi înmormântat creștinește, citează jurnaldeemigrant.ro.
„Un copil ca un înger. Nu bea, nu fuma, învăța bine, se purta frumos cu toată lumea. Era cea mai mare bucurie a părinților! E nedrept. Dumnezeu să îl aibă mereu în pază”, este unul dintre zecile de mesaje de condoleanțe transmise familiei.
Condoleanțe familiei!