Taximetrist român – înjunghiat mortal în Marea Britanie

0
sursa foto: adevarul.ro

Atacul asupra românului s-a produs în cursul zilei de ieri, trupul neînsufleţit al lui Gabriel fiind descoperit în maşina sa, în apropierea unei şcoli din zona Tottenham.

Conform Daily Mail, trupul neînsufleţit al românului a fost descoperit când un şofer de autobuz a alertat forţele de ordine după ce a observat că românul nu se mişcă în maşina sa.

La 40 de minute de la sosirea poliţiştilor şi a medicilor, a fost declarat oficial decesul românului.

Gabriel Bringye era din Oradea, dar locuia de 13 ani în Marea Britanie alături de logodnica sa, Mara.

De altfel, cei doi ar fi vrut să se căsătorească de ceva timp. Chiar dacă planurile le-au fost date peste cap, din cauza pandemiei de coronavirus, cei doi sperau să se căsătorească anul acesta.

Extrem de afectată de tragedie, logodnica românului a refuzat să vorbească despre uciderea românului din Anglia, însă sora lui Gabriel şi prietenii acestuia au oferit detalii importante oamenilor legii.

Se consideră că Gabriel Bringye a fost ucis de un client cu care a avut un conflict spontan sau în urma unui atac deliberat, pus la cale cu mult timp înainte.

Anchetatorii iau în calcul a doua variantă mai ales pentru că românul a fost înjunghiat când maşina se afla într-o zonă greu accesibilă şi unde traficul este redus. În plus, se mizează şi pe ideea că românului nu i-a dispărut nimic din maşină, deci acesta nu a fost victima unui jaf.

Planurile cu nunta au fost puse pe hold, din cauza pandemiei de coronavirus, dar Gabriel era optimist în legătură cu posibilitatea ca el şi Mara să se însoare anul acesta. Este o tragedie de neimaginat. Gabriel era cel mai cumsecade om pe care l-ai fi putut cunoaşte. Nu ar fi făcut rău niciunei muşte. Suntem cu toţii în stare de şoc. Nu ştim dacă a intrat într-un conflict cu un pasager şi a fost înjunghiat din cauza asta. Nu ne putem imagina un motiv pentru care cineva să fi vrut să-i facă rău. Nu avea copii, dar se îngrija de copiii surorii sale ca şi cum erau copiii lui. Era un unchi grozav şi care îşi ajuta mereu sora şi fratele care locuiau în apropiere de el„, a fost mesajul transmis de apropiaţii lui Gabriel.

Autorităţile londoneze sunt în alertă maximă, după uciderea românului Gabriel Bringye, în condiţiile în care asasinul încă nu a fost prins.

Anchetatorii speră să afle mai multe detalii după ce analizează ultima comandă luată de acesta, relatează observatornews.ro.

În plus, autorităţile londoneze sunt în alertă maximă pentru că Gabriel B. este a 15-a persoană care îşi pierde viaţa în Londra prin înjunghiere, de la începutul anului şi până acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy