Ținutul Zimbrului promovat la „Săptămânile ecoturistice ale României”. 7 filme, în 7 săptămâni

0

Pe  26.11.2019,
s-a lansat inițiativa de promovare a șapte destinații ecoturistice, Săptămânile ecoturistice ale României.
Astfel, pentru șapte săptămâni la rând, vom arăta publicului câte un film
despre cele mai spectaculoase, frumoase, pline de farmec eco-destinații, văzute
prin obiectivul fotografului de natură Mihai
Moiceanu
.

Primul lansat, a fost  trailerul Descoperă Eco-România. Apoi, pe rând, pe canalul de Youtube Descoperă Eco-România vom avea săptămânal filme despre Țara Hațegului – Retezat, Ținutul Zimbrului, Eco Maramureș, Băile Tușnad și împrejurimile, Țara Dornelor, Pădurea Craiului, Colinele Transilvaniei.  Săptămâna aceasta vor apărea filmulețele pentru Ținutul Zimbrului, zona care se suprapune peste Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț, orașul Târgu Neamț și comunele Agapia, Bălțătești, Crăcăoani și Vânători Neamț.

„Suntem în acest moment, după un demers de peste 5 ani, în care s-a lucrat profesionist la nivelul fiecărei destinații, pe infrastructură ecoturistică, calitatea serviciilor, informare și semnalizare”, declară Andrei Blumer, președintele Asociației de Ecoturism din România.

Aceste destinații cumulează o ofertă de 200 de
produse și servicii, care sunt disponibile pentru iubitorii de natură, mișcare
în aer liber, taifas cu localnicii și mâncare gustoasă. În acest moment, în
rețeaua ecoturistică, sunt peste 180 de pensiuni, peste 1700 de kilometri de
trasee de drumeție, cicloturism și trasee tematice. De asemenea, s-a depășit
cifra de 100 de mii de turiști găzduiți, cu peste 250 de mii de înnoptări.

Programul „Dezvoltarea destinațiilor
ecoturistice în România” este o inițiativă comună a  Romanian-American
Foundation
și a Fundației pentru
Parteneriat
și este implementat de șapte unități de management de
destinație, coordonate de Asociația de Ecoturism din România.

„Este o premieră pentru România existența unui program de finanțare pe un subiect bine definit cum este destinația de ecoturism, pe o durată așa de lungă. Vorbim de două module de finanțare de 4 ani fiecare, care au început în 2015 și vor continua cel puțin până în 2023” subliniază László Potozky, directorul Fundației pentru Parteneriat.

Programul stimulează profesionalizarea managementului destinațiilor de ecoturism și reușește să propulseze rețeaua de destinații sub brand-ul Descoperă Eco-Romania pe piața națională și internațională de turism.

„Ne dorim stimularea antreprenorialului local și realizarea unor modele replicabile de dezvoltare locală prin ecoturism” declară Roxana Vitan, președintele Romanian-American Foundation.

 Impactul socio-economic al ecoturismului
integrat în această inițiativă este deja semnificativ, estimat la peste 30 de
milioane de lei anual, direct în economia locală, peste 550 de antreprenori
locali implicați și peste 140 de locuri de muncă create direct de dezvoltarea
destinațiilor. Toate acestea fiind posibile în urma unei finanțării de peste 3,5
milioane de USD în primii 4 ani.

Ecoturismul pentru România reprezintă o șansă
excepțională prin atragerea de turiști din străinătate și din țară pe un produs
turistic de calitate, care creează un impact economic remarcabil la nivel de
comunități rurale. Astfel, se demonstrează că natura României și bogăția
culturală utilizate cu atenție și bine păstrate pot genera venituri
considerabile din ecoturism.

Considerăm că a colabora este foarte important pentru a dezvolta. Aici putem vorbi de colaborarea la nivel național unde, împreună cu alte 6 destinații, dezvoltăm ecoturismul sub același brand, cu aceleași obiective principale. Dar și la nivel local unde fără deschidere din partea Parcului Natural Vânători Neamț, a autorităților locale, ale actorilor care activează în domeniul turismului (unități de cazare, alimentație, producători locali, meșteri populari, fotografi, centre de informare, etc) nu se poate ajunge la un rezultat de calitate. Mulțumim tuturor celor care au acceptat provocarea și cu care lucrăm pentru un scop comun, cel de a dezvolta zona: a crește calitatea serviciilor, produselor, a oferi experiențe celor care ajung în zonă, a dezvolta infrastructura turistică și nu numai. Oricine ajunge în zonă poate simți emoția care se creează când există colaborare la nivel local. În cei 5 ani de activitate am avut rezultate, dar e clar că mai sunt multe de îmbunătățit.

Viorela Chiper, manager destinația Ținutul Zimbrului

Informații suplimentare:

1. Destinația de ecoturism este o zonă în care
există cel puțin o arie protejată (de exemplu: parc național, rezervație
naturală, sit Natura 2000) și unde dezvoltarea și oferta turistică este un
rezultat al colaborării între afacerile locale, primării și administratorul
ariei protejate.

2. Conceptul de destinație de ecoturism este
recunoscut de către sectorul guvernamental, România având în premieră
internațională un sistem de evaluare și certificare a acestor destinații. Până
în acest momente au fost evaluate și recunoscute 5 destinații de ecoturism: Eco
Maramureș, Zărnești – Piatra Craiului, Ținutul Zimbrului, Țara Hațegului –
Retezat și Țara Dornelor.

3. Pentru mai multe detalii despre ecoturism și inițiatorii programului: www.eco-romania.ro, www.rafonline.org, www.repf.ro, www.asociatiaaer.ro

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More