A plecat la muncă…pentru ultima dată. Bărbat accidentat mortal pe șantierul unde lucra

La data de 31 ianuarie 2022, în jurul orei 17.00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă.
Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 48 ani, care se afla în timpul programului de muncă pe un șantier, situat în municipiul Brașov, a fost surprins și accidentat de o dală, aflată într-un utilaj. Cadrele medicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, declarând ulterior decesul bărbatului. Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor survenirii decesului. Cu privire la producerea evenimentului au fost înștiințați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului de muncă, a transmis Agent principal de poliție Nadia Olaru.
