Accident MORTAL: impact violent cu un cap de pod. Șoferul a decedat, pasagerul se află în stare critică
Un grav accident rutier soldat cu decesul șoferului (un tânăr de 23 de ani) și rănirea gravă a pasagerului de 19 ani s-a produs în localitatea Vlăsinești (Botoșani), acolo unde un autoturism a intrat violent într-un cap de pod. În momentul sosirii forțelor de intervenție șoferul era scos din autoturism de către martorii care au asistat la nefericitul eveniment însă din cauza leziunilor severe suferite manevrele de resuscitare au fost în zadar, fiind declarat decesul.
Pasagerul a fost descarcerat de pompieri și preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță fiind transportat în stare critică la spital. La ora redactării acestui articol nu se cunosc mai multe date legate de circumstanțele producerii accidentului.
Revenim cu detalii.