Accident mortal înainte de miezul nopții. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața

Accident mortal pe D.J.682
La data de 09 august a.c., în jurul orei 23.35, a avut loc un accident rutier pe D.J.682, în afara orașului Lipova.
Din cercetări a reieșit că un bărbat de 19 ani, din comuna Ususău, care conducea un autoturism pe D.J.682, din direcția Lipova către Ususău, într-o curbă a intrat într-un parapet după care autoturismul s-a răsturnat. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea ușoară a doi pasageri care se aflau în autoturism. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a transmis IPJ Arad.
Condoleanțe familiei.
