Accident mortal pe A1, după o coliziune între un autoturism și un camion – o tânără încarcerată a fost declarată decedată (FOTO)
În data de 30.10.2022, la ora 23:10 s-a anunțat producerea unui accident rutier pe A1 km 438, pe sensul de mers spre Arad.

Accidentul s-a produs între un autoturism și autotren ce transporta schele metalice. La locul evenimentului au fost trimiși 8 pompieri din cadrul Stației Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. În urma evenimentului, a rezultat o victimă (de sex feminin) încarcerată, în vârstă de aproximativ 25 ani. Victima a fost descarcerată fără semne vitale și declarată decedată de către medicul SAJ, a transmis ISU Timiș.
Condoleanțe familiei!
