Alarmat că un angajat nu s-a prezentat la muncă și nu putea fi contactat, a sunat la „112”. Bărbatul murise în apartament
La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 23: 05, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apelul 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un angajat nu se prezenta la locul de muncă și nu poate fi contactat telefonic.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care nu au reușit să îl contacteze, motiv pentru care s-a pătruns în apartament prin escaladarea geamului de la apartament. Bărbatul în cauză a fost găsit decedat, cadavrul acestuia fiind transportat la Spital de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei. Din primele date acesta nu prezenta urme de violență sau leziuni. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
IPJ Vâlcea