Anton Măzărianu, finanțatorul Ceahlăul, încheie anul mulțumit de evoluția echipei și de antrenorul Cristi Pustai: „Suntem la doar un punct de play-off”

0

Echipa de fotbal Ceahlăul Piatra-Neamț se află pe locul 9 în clasamentul Ligii 2, cu 22 de puncte în 15 meciuri jucate, însă există speranțe mari că anul viitor va ajunge pe loc de play-off, mai ales că un singur punct poate face diferența. Ar fi o încununare a muncii depuse în anul 2023 de echipa care a dovedit că își merită pe deplin poziția în Liga 2.

Finanțatorul clubului, Anton Măzărianu- CEO COMES SA, a transmis pentru Liga2.ro câteva concluzii la final de an, mai ales în contextul ultimului meci cu Unirea Slobozia. În ciuda înfrângerii suferite (2-1 pentru Slobozia) și a gravei accidentări a căpitanului echipei, Stejărel Vișinar, finanțatorul Anton Măzărianu s-a declarat foarte mulțumit de modul în care Ceahlăul a jucat pe teren, spunând că  „Nu am ce să le reproșez băieților, chiar am fost mult peste Slobozia și meritam chiar să câștigăm sau măcar un egal. Dar așa a fost să fie.”,  a declarat Anton Măzărianu pentru Liga2.ro.

Precizăm că Stejărel Vișinar a suferit o intervenție chirurgicală, iar costurile operației și recuperării vor fi acoperite de club, a mai informat finanțatorul Ceahlăul.

Despre ce va urma, Anton Măzărianu a precizat că echipa se va antrena în această iarnă pentru a putea recupera punctul salvator în ultimele patru etape pentru a încheia sezonul regular din Liga 2 pe loc de play-off. Anul viitor Ceahlăul va intra pe teren cu: Concordia Chiajna (deplasare), CSC Dumbrăvița (acasă), FK Miercurea Ciuc (deplasare) și Progresul Spartac (acasă).

„Chiar dacă suntem acum pe locul 9, nu este relevant, pentru că suntem la doar un punct de play-off. Sunt 6 echipe care sunt acolo, campionatul actual e foarte echilibrat. Față de alți ani, în care erau aproape clare echipele din play-off, acum nimic nu e clar. Cu excepția primelor trei, care nu au cum să mai piardă play-off-ul, restul se joacă”, a spus pentru sursa citată Anton Măzărianu.

Finanțatorul clubului s-a mai declarat foarte mulțumit și de activitatea antrenorului Cristian Pustai cu care s-a încheiat un contract pentru doi ani: „Sunt foarte mulțumit de activitatea dânsului și nu se pune problema să plece. Nici nu încape discuție. Felicit echipa, felicit jucătorii pentru modul cum au tratat jocurile de până acum. Sunt mulțumit.”

Anton Măzărianu, finanțatorul principal, alături de ceilalți sponsori care s-au alăturat proiectului de la poalele Pietricicăi susțin, practic, de unii singuri echipa. Nu sunt în acest moment speranțe că în 2024 primăria Piatra-Neamț sau CJ Neamț vor reuși să sprijine financiar echipa: ”Deocamdată sunt sigur, atât pot să vă spun. E foarte greu, dar asta este, mergem mai departe, nu renunțăm. Au fost promisiuni pentru anul viitor, dar nu mai cred în nicio promisiune. Deocamdată suntem singuri, vedem ce se întâmplă în perioada următoare.”, a conchis Anton Măzărianu pentru liga2.ro.

FOTO: CSM Ceahlăul Piatra Neamț

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate