Două persoane și-au pierdut viața noaptea trecută în urma unui accident mortal – alte 3 victime transportate la spital (IMAGINI)

0

În noaptea de 30/31 iulie a.c., 00.36, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Dobridor.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat, de 25 de ani, din comuna Moțăței, în timp ce conducea un autoturism din direcția de mers Moțăței către localitatea Unirea, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și încă un pasager aflat în autoturism au decedat. Totodată, ceilalți pasageri, doi tineri de 22 și 26 de ani și un minor de 15 ani, toți din localitatea Moțăței au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați de urgență la o unitate medicală. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, a transmis IPJ Dolj.

Imagini de la locul accidentului:

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate