Femeie din Cluj accidentată pe Masivul Ceahlău. Făcea parte dintr-un grup dar a rămas în urmă și nu a mai așteptat-o nimeni…(IMAGINI)

0

Seara trecută Salvamont Neamț anunța că are loc o acțiune în derulare a salvamontiștilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Neamț pentru acordarea primului ajutor medical și transportul unei persoane accidentate la un membru inferior și aflată în zona „La morminți” din masivul Ceahlău.

Cu câteva minute în urmă salvamontiștii au revenit cu un update iar concluziile…vă aparțin. Un lucru e cert: așa ceva NU se face.

Apel 112 în jurul orei 19.30. Accidentul undeva între Seaua Muntelui și Morminte. Persoană de sex feminin cu traumatism de membru inferior, din Cluj, atac de panica etc. Intervenția 1 o găsește în zona La Morminte, singură. De ce singură când făcea parte dintr-un grup? Fiindcă înaintea producerii accidentului a rămas în urmă și nimeni din grup nu s-a gândit s-o aștepte.

O greseală impardonabilă care precede în multe cazuri un accident, deseori cu urmări grave fiindcă starea victimei (fizică dar și psihică) este oricum alterată de primele semne ale epuizării.

Aceasta se trezește deodata singură în imensitatea indiferentă iar frumusețea incomensurabilă a munților se transformă odată cu venirea serii într-un coșmar de unde te pândesc toate relele. Lipsa experienței, conștientizarea faptului că nu ești echipat și pregătit pentru asemenea provocare lasă loc încet dar sigur panicii, dușmanul cel mai de temut în situații de criză. Panica îți anulează instinctul de conservare, îți întuneca judecata și te face sa iei deciziile cele mai periculoase și să acționezi fără discernământ. De aici până la procucerea inevitabilului este doar o chestiune de timp.

Celebrul concept „No man left behind „ar trebui să fie însușit bineînțeles măcar la nivel de percepție și educație de toți cei care lucrează în echipă sau fac drumeții împreună.

Imagini de la intervenție:

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate