Fetiță de numai 2 ani, găsită moartă. Micuța prezenta mai multe urme de violență pe corp

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Plăieșii de Jos, într-un imobil, a fost constatat decesul unei minore în vârstă de doi ani, de către personalul unui echipaj de ambulanță.
Sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc decesul.
„La data de 15 ianuarie a.c., la ora 16.22, polițiști din cadrul Secției 2 Politie Rurală Miercurea Ciuc – Postul de Politie Plăieșii de Jos, au fost sesizați, de către personalul unui echipaj de ambulanță din cadrul punctului de lucru Plăieșii de Jos cu privire la faptul ca într-un imobil din localitate, a fost constatat decesul unei minore de 2 ani.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de siguranță publică, care a constatat că pe corpul victimei sunt mai multe leziuni.
Din primele cercetări a rezultat faptul că părinții minorei, îngrijorați de faptul că aceasta nu se mai trezește, au contactat Serviciul Județean de Ambulanță Harghita – Punctul de lucru Plăieșii de Jos pentru solicitarea de asistență medicală de urgență.
Personalul echipajului de ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul minorei, după care a sesizat Poliția cu privire la aspectele constatate.”, a informat IPJ Harghita.
O echipă complexă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul minorei.
