HUNEDOARA: Polițistă condamnată definitiv. Cerea mită pentru urgentarea înmatriculării autoturismelor

0

La data de 17.06.2022, Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpata în cauză, iar prin decizia penală pronunțată în ședința publică de la 17.06.2022, a stabilit pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Decizia este definitivă.

Dosarul penal în cauză a fost inițiat ca urmare a unui denunţ înregistrat la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Hunedoara.

În fapt, agentul de poliție a primit, în perioada decembrie 2018 – martie 2019, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, diferite sume de bani pentru a facilita urgentarea înmatriculării autoturismelor dezvoltând o veritabilă afacere la locul de muncă, de unde pleca frecvent cu bani acasă, obținuți ilegal prin prestarea în mod preferențial de servicii de înmatriculare și de eliberare numere de înmatriculare.

De asemenea, agentul de poliție a declarat în fals în 3 rapoarte scrise succesiv cu privire la localitatea unde locuiește și a indus în eroare angajatorul DRPCÎV, prin prezentarea unui contract de închiriere, care în fapt nu a produs efecte juridice, în vederea obținerii compensării ilegale a chiriei, plătită agentului de poliție de către angajator.
Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au efectuat acte procedurale care au stat la baza probării faptelor.
Precizăm că, în primă instanță la data de 28 iulie 2021, Tribunalul Hunedoara a hotărât condamnarea, fără acord de recunoaștere, a unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (24 de acte materiale), 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de fals în declarații în formă continuată (3 acte materiale), 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, corespunzător drepturilor salariale lunare din perioada de referință ianuarie 2017- februarie 2019.

DGA Hunedoara
telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate