Îl recunoașteți? Anunțați Poliția! Căutat pentru furt de pe carduri bancare (FOTO)

0

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesarea ilegală a unui sistem informatic.  

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu se află în lucru o cauză penală privind infracțiunile de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesarea ilegală a unui sistem informatic.

Un bărbat este bănuit că, în noaptea de 25/26 iulie 2021, în timp ce se afla în zona Stației CFR din municipiul Sibiu, ar fi sustras portofelul unei persoane și, utilizând cardurile bancare ale victimei, ar fi efectuat în mod neautorizat plăți în mai multe unități comerciale și ar fi efectuat retrageri de numerar de la bancomate din municipiul Sibiu, cauzându-se astfel un prejudiciu de 5.354 de lei.

Persoana bănuită de săvârșirea faptelor a fost surprinsă de camerele de luat vederi în fața unui bancomat de pe strada Lungă, din municipiul Sibiu, însă, până la acest moment, nu a putut fi identificată de către polițiștii sibieni.

În acest context, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană să contacteze telefonic Poliția Municipiului Sibiu, pe numărul de telefon 0269/208211.

a transmis IPJ Sibiu pe 16 iunie 2022, într-un comunicat remis presei.

FOTO: IPJ SIBIU

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate