Impact fatal între o autoplatformă și un autocar. O victimă încarcerată a fost declarată decedată (IMAGINI)

0

În jurul orei 01.15, Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ pentru descarcerarea și acordarea de îngrijiri medicale unor persoane implicate într-un accident rutier produs în municipiul Calafat, sat Basarabi, între un autocar în care se aflau 11 persoane și o autoplatformă în care se aflau două persoane.

La sosirea echipajelor de pompieri, una din persoanele aflate în autoplatformă era încarcerată. S-a intervenit pentru descarcerarea și acordarea de îngrijiri medicale, din nefericire persoana fiind declarată decedată. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital, fiind acordate îngrijiri medicale la fața locului.

Comunicat IPJ:

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN 56, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un ansamblu de vehicule format dintr-o autoplatformă ce tracta o platformă pe care se aflau două autoturisme, condus de un bărbat de 39 de ani, cetăţean bulgar, pe DN 56, pe raza Municipiului Calafat, sat Basarabi, din direcția Maglavit către Calafat, a intrat în coliziune cu un autocar condus din sens opus, de un bărbat de 49 de ani, cetăţean turc, care, în urma impactului, s-a răsturnat într-un şanţ. În urma evenimentului rutier, din păcate, bărbatul de 39 de ani, conducătorul autoplatformei, a decedat. De asemenea, un bărbat de 38 de ani, cetăţean turc, pasager în autocar, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştient şi cooperant. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate