Ministerul Sănătății a încheiat prima etapă a evaluării proiectelor depuse prin PNRR pentru construirea de spitale

0

Echipa Ministerului Sănătății a finalizat evaluarea celor 46 de dosare de finanțare depuse în cadrul apelului Infrastructură spitalicească publică nouă aferent PNRR. Dintre acestea, 42 au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022 și vor intra în următoarea etapă de analiză în vederea acordării punctajului conform metodologiei de evaluare.

Lista celor 42 de obiective de investiții eligibile a fost publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății, la secțiunea PNRR.

Trei obiective de investiții au fost respinse pentru că au depășit bugetul maxim de 199.99 milioane de Euro/proiect, aferent finanțării din PNRR, conform Hotărârii Guvernului nr. 1237/2022. Acestea vor putea fi finanțate din alte surse bugetare. Un obiectiv a fost respins pentru că nu se regăsea în lista predefinită de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul Guvernului precedent (Guvernul Cîțu) și aprobată de Comisia Europeană. Din lista predefinită de 49 de obiective, pentru patru nu au fost depuse solicitări de finanțare.

În urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, din cele 42 de dosare eligibile, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții în limita bugetului aferent PNRR. Lista finală va fi pusă în transparență decizională în luna ianuarie și va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern.

Evaluare-Etapa-I_PNRR-2022-C12-MS-I2.1Infrastructura-spitaliceasca-publica-noua

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate