Minoră dispărută. Cei care pot furniza informații sunt rugați să apeleze „112” sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție

0

Poliţiştii din Olt caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din municipiul Caracal, județul Olt, care a plecat voluntar din cadrul Complex Servicii – Serviciul Social Apartament Dragoș Vodă, din municipiul Caracal și nu a mai revenit

În noaptea de 8/9 septembrie a.c., în jurul orei 01:15, polițiștii Poliției Municipiului Caracal, au fost sesizați, de o femeie, educator în cadrul Complex Servicii – Serviciul Social Apartament Dragoș Vodă, din municipiul Caracal, cu privire la faptul că, în ziua de 8 septembrie a.c., IVANCEA FLORENȚA ROBERTA, în vârstă de 17 ani, beneficiară a serviciilor sociale, a plecat în jurul orei 14:00, fiind învoită până la ora 16:30 și nu a mai revenit.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că minora a mai părăsit locația, în repetate rânduri, revenind ulterior. Semnalmente: înălţime – aproximativ 1,70 metri, greutate – aproximativ 65 de kilograme, constituție atletică, ochi negri, păr negru, tuns scurt, fața ovală, nas coroiat, iar ca semne particulare prezintă mai multe cicatrici, atât la nivelul antebrațelor cât și la nivelul coapselor. La momentul plecării, minora purta o pereche de pantaloni scurți albi, tricou negru și o pereche de pantofi sport albi cu talpa verde-fluorescent.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea minorei sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate